Victor Știr: Stalin, trântit de un ”arab”
Multe s-au scris și vorbit despre ”țarul roșu”, mai ales după ce și-a dat obștescul sfârșit. Se știe că, a fost elev la seminarul teologic, de unde a plecat, că a intrat în mișcare bolșevică și se îndeletnicea cu spargerea băncilor pentru a face rost de bani pentru finanțarea mișcării. Nici faptul că a fost colaborator al serviciului secret țarist Ohrana nu a rămas doar la dosar. Aproape că nu există îndoieli că trebuie să fi dat ”în primire” și pe destui colegi de ideal bolșevic.
Că era ca om foarte dur, se cunoaște; muta, dintr-un loc în altul, popoare de pe întinderea imperiului cum un jucăuș mută cutii de chibrituri sau grămăjoare de alune. Destinele a sute de milioane de oameni depindeau de capriciile lui și milioane bune au părăsit lumea doar printr-o semnătură a dictatorului care hotăra să-i trimită la execuție sau în Gulag. Evident, totul în numele fericirii poporului ”inconștient” de binefacerile comunismului. Nu mai puțin decât soția sa, Alilueva, mama copiilor săi, a fost găsită moartă, în patul conjugal, pe când el se întorcea de la una din ”ședințele” politice prelungite cu chef și mult alcool. L-a dus ca martor și pe un înalt coleg de partid spre a fi ”acoperit”. Cine putea să o omoare fără știrea lui? Cine putea hotărâ în locul dictatorului?
Destui sunt dați peste cap de rezistența pe care a avut-o în al Doilea Război Mondial, de felul cum a dat azimutul luptelor în toate situațiile, mai ales când Moscova era într-o situație limită și el a hotărât să rămînă în încercuire, însuflețind poporul de luptători, până la victoria finală, îndepărtată și grea, plină de jertfe. A rămas vestit, o mare curiozitate, regimul său de lucru care începea seara târzior, și ministerele erau ”în ham” toată noaptea. Colea spre ora cinci dimineața, când lucrurile erau rezolvate pentru acea zi, se așeza la masă, era cam singura pe o zi, ”ordonată”, spune-se. Masa bogată era stropită cu mult, mult alcool. Cu năravul său de a-și bate joc de mulți, Stalin, duă ce se îmbăta, îi invita pe unii să joace. Deși era un om destul de bătrân, bolnav, gras și din cauza bolii de rinichi nu putea să bea, dictatorul nu a ținut cont și atât a spus: ”Nikita, kazaciok!” și liderul de origine ucraineană, de Hușciov este vorba, a trebit să sară precum cocoșul în ciur.
S-ar părea că nu cele până cum scrise ar fi fost ”piesele” de rezistență ale marelui gruzin, ajuns dictator peste blajinul, cândva, popor rus. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu ar fi fost de acord cu un schimb de prizonieri: fiul său, Iakov și generalul german von Paulus. Ar fi spus că el nu schimbă un general pe un soldat și băiatul său ar fi fost executat. Unde s-o mai punem că îl aprecia atât de mult pe regele Mihai I, încât i-a trimis, Majestății Sale, două mașini din lotul cu care a fost cadorisită Moskova de SUA, plus două avioane noi, cunoscut fiind că regele român era ”apucat” pe mecanică. Onoarea distincției sovietice acordată doar unui număr de douăzeci de generali și nimănui din străinătate, este modul cum a Stalin a apreciat întoarcerea armelor împotriva armatelor lui Hitler.
La câtă osteneală a investit în a doua conflagrație mondială, Stalin a fost sfătuit să participe la parada de la Moskova, o încununare a eforturilor incomensurabile ale națiunii ruse. A făcut pregătiri țarul roșu, dar la paradă nu a apărut. Câtă lume nu s-a întrebat: totuși, ce s-a întâmplat?!...dar de aflat, niet!
După moartea lui Stalin, târziu de tot, a transpirat știrea periculoasă că țarul ar fi încercat să se antreneze pe un cal pur-sânge arab, alb, mândru ca un prinț și nărăvaș.Nici mai mult, nici mai puțin, pur și simplu, calul l-a trântit pe Stalin, fapt asupra căruia s-a păstrat o tăcere îndelungată. Spaima de a se afla că a dus cineva vorba era foarte mare. Uriașul general Jukov, la peste zece ani de când a rostit ceva deloc răutăcios, a fost trimis să ”conducă” două divizii în Urali, ceea ce însemna o icomensurabilă umilire a sa.
Să recunoaștem, nu din admirație pentru Stalin am schițat acest text, ci din iubire și milă pentru caii care poartă pe spinare, cu atâta greutate, de mii de ani, războinici, cu rost sau fără rost.

























Adaugă comentariu nou