Fiul lui Lavrenti Beria povesteşte... (1)

La începutul anlor ’40 ai epocii staliniste, dacă arunca cineva o găleată cu apă rece peste un rus adormit (sovietic, mă rog) şi acela tot nu se trezea, era destul să-i spui numele lui Beria. Lavrentui Beria era omul poliţiei lui Stalin şi era sigur că somnorosul nu doar că s-ar fi trezit pe loc, ci ar fi sărit drept în picioare. de spaimă. Beria ajunsese a fi simbolul terorii. Cititorul îşi aminteşte de alţi şefi de poliţii al căror nume producespaimă: faimoşii Fouche al lui Napoleon, Iagoda şi Iejov ai lui Stalin după care a urmat Lavrenti Beria (1895-1953) sau Mc Carthy.

Toate ticăloşiile şi crimele aveau la origine acest nume de spaimă chiar pentru cei mai de seamă membri ai partidului. Nimeni nu era sigur că mâine dimineaţă nu va bate la uşă o trupă de agenţi KGB şi va trăi ultima zi, ultimele ore.

Prin 1953, când toţi tremurau de spaima imprevizibilului Stalin, mahării din Partidul Comunist, între care Hruşciov, Beria, Bulganin, au participat la un chef restrâns. Aici, Beria pare să-i fi pus în votca (apa minerală după unii) un coctail de otrăvuri, între care laudanum şi după ceva vreme, Stalin, simţindu-se rău, adică indispus- cum credea el, că avea 72 de ani, dori să se retragă la reşedinţa sa.

Dimineaţa l-au aflat pe duşumea, cu faţa-n jos, victimă a nui grav atac cerebral. Nimeni n-a îndrăznit să-l deranjeze pe tătuc în timpul nopţii, să intre şi să vadă ce face tovarăşul cu lumina aprinsă. Aşa dormea Stalin, uneori îmbrăcat, iar poporul, văzând lumina aprinsă, dormea şi el liniştit, fiindcă „tătucul” veghează. Dus la spital, spre amiază, Stalin nu mai dădu niciun semn de viaţă. Cam speriaţi, tovarăşii din Biroul Politic tăcură mâlc vreo trei zile, ca apoi, revenind-şi în fire, să anunţe catastrofala veste.

Pricepură participanţii la cheful de mai răsalaltăieri că n-a fost lucru bun aici şi că a fost „mâna” cuiva. A cui? Negreşit că a lui Beria, atotputernicul Beria. Ce? Beria nu se săturase de câtă putere avea? Socotind că ar putea fi înlocuit după atâta vreme de când îşi făcea de cap. simţise că ar putea fi scos curând ţap ispăşitor pentru ceva nimicuri şi gata, duşmanul partidului şi statului putea fi lichidat.

Tovarăşii din Biroul Politic hotărâră deci că trebuie să facă imposibilă preluarea puterii de către Beria. Până aveau capetele gânditoare pe umeri.