Europa, până la Paris, dorită de Stalin

        În 1998, cu doi ani înainte de moarte, fiul celui mai renumit călău al epocii lui Stalin, pe nume Sergo, publica la Paris un volum memorial: „Mon pere, Lavrenti Beria, au coeur de la pouvoir staliniene” (Tatăl meu, LB, în inima puterii staliniene).

     Aflat în toiul unor mari evenimente și în preajma lui Stalin personal, fiul lui Beria a avut misiuni tehnice de spionaj și contraspionaj, încât a știut toate tainele puterii comuniste și ale marilor state ale lumii..

       Probabil cititorul va întreba cine este acest fiu al înspăimântătorului şef al Poliţei secrete a lui Stalin şi ce s-a ales de el după executarea tatălui său în iunie 1953? (Oficial s-a mințit că în decembrie.)

       Sergo s-a născut în caucaziana Georgie, pe când Stalin îl pusese pe tatăl său,  Lavrenti Pavlovici Beria, să conducă această parte de Uniune Sovietică pe linie de partid (ca un satrap).

       Pe când avea doar zece ani, Sergo a vizitat Kremlinul, unde tatăl său fusese de curând numit de Stalin Ministru al Internelor, adică al Poliției și Securității. Ca niște copii, s-a întâlnit aici cu fiul mai mic al lui Stalin, Vasilii. Acesta s-a mirat grozav când a văzut că Serghei (Sergo), georgian și el, nu ştie ruseşte:

       „-Cum de nu ştii cea mai de seamă  limbă a Uniunii Sovietice? a zis Vasili.

       -Dar tu ştii limba georgiană, a tatălui tău?

      -Nu, n-o ştiu! spuse fiul lui Stalin râzând. ”

        După studiile de rigoare şi cele liceale, Serghei a urmat Academia Militară „Semion Budionnâi” şi a devenit inginer militar pentru transmisiuni, în special cele radio, performante pe atunci.

             Învăţase la perfecţie limbile engleză şi germană, care îi vor fi de mare ajutor.

       Sergo Beria era bine văzut de Stalin şi de guvernul sovietic. Era fiul câinelui credincios al lui Stalin, al lui Beria. Fiului vajnicului său tată i se oferiră posturi în Ministerul Apărării ca şi în cel de Externe (al lui Molotov), dar tatăl său voi să-l ferească de astfel de locuri periculoase unde azi eşti cel mai bun om al regimului, iar mâine eşti declarat ”duşman al poporului” şi trimis în Siberia sau  împuşcat. L-a păstrat doar într-un domeniu tehnic (transmisiuni radio, microfoane etc).

         Aşa se face că, după terminarea războiului, Sergo Beria a ales să funcţioneze la un Institut pentru proiectarea rachetelor intercontinentale. Aici fu scutit de toate prigoanele, ba chiar îşi câştigă o excelentă reputaţie între oamenii de ştiinţă sovietici, fiind deosebit de inteligent.

       Până atunci, iată-l însă în 1943, la Teheran, la întâlnirea Stalin-Churchill-Roosevelt.

       Misiunea lui a fost să prezinte în fiecare dimineaţă lui Stalin personal, un raport al convorbirilor pe care le avusese Franklin Delano Roosevelt cu colaboratorii săi.

 Serviciile secrete americane aflaseră că la Conferinţa tripartită de la Teheran, agentura secretă germană voia să-l asasineze pe Roosevelt.       Pentru aceasta a fost detaşată acolo o trupă de agenți germani conduși de îndrăznețul Otto Skorzeny (cel care-ll va elibera pe Musssolini mai târziu).

             De teama agenţilor germani, Roosevelt s-a cazat la ambasada americană, apoi Stalin i-a oferit un apartament la ambasada sovietică. Împănat, desigur, cu microfoane.

       Aici, Stalin a avut câteva întâlniri „face-to-face” cu Stalin, plus translatorul rus Valentin Berejkov.

       S-a observat atât la Teheran, cât şi la Yalta mai târziu, că Roosevelt a căutat să-l pună mereu în dificultate pe reprezentantul britanic, premierul Whinston Churchill, afișându-și  o ostentativă admirație față de Stalin și neglojându-l pe britanic..

       Nimeni altul nu pare a-l fi cunoscut mai bine pe

Stalin decât Beria și fiul său, Sergo, care notează:

          „Stalin era Satana în carne şi oase. El nu comitea numai crime pentru a-şi atinge obiectivele sale. Avea o plăcere maladivă să dea lovituri, să doboare oameni, să-i distrugă pe cei care-i opuneau rezistenţă. O făcea cu o bucurie interioară. Cred că era conştient de răutatea sa, altfel n-ar fi făcut din ascunderea ei o artă şi n-ar fi căutat sistematic să se arate altfel decât era în realitate. Numai un scelerat conştient putea să o facă asta cu atâta măiestrie”.

             Preşedintele SUA- Franklin Delano Roosevelt avea o mare admiraţie faţă de Stalin, care, la rândul său, ca-n iubirile de telenovelă, admira la rândul lui pe Hitler, alt criminal ce-i semăna.

              Fiul lui Beria, răspundea de rezumatul a ceea ce se auzea în microfoanele cu care era împânzită camera lui Roosevelt – și mărturiseşte că translatorul rus Berejkov a stat năuc de uimire când a auzit că Statele Unite nu se vor opune unei acţiuni sovietice de distrugere a Imperiului colonial britanic. Aceasta ar fi fost în interesul Americii, gata să-i ia locul (pag 148), precum și că nu s-ar opune ca diviziile sovietice să invadeze vestul Europei.

        Când Roosevelt a murit, spre finele războiului mondial, adică în 1945, Stalin a fost sigur că nu a murit în mod firesc, ci a fost asasinat. El i-a cerut mereu lui Beria, şef al poliţiei secrete staliniene să-i dea detalii .

       „Tata declara -zice Serghei -  că dacă Roosevelt n-ar fi murit, Uniunea Sovietică ar fi cucerit întreaga Europă, iar America nu ar fi mişcat nici măcar un deget împotriva celor patru sute de divizii ale Armatei Roşii!”

       Opinia publică americană a fost profund şocată când ziaristul David Brinkley a făcut publice la televiziune două telegrame cifrate, schimbate de Roosevelt şi Stalin ăn 1944. În prima, Preşedintele SUA scria lui Stalin: ”După cum ştiţi, sunt în campanie electorală pentru cel de al patrulea mandat de preşedinte al SUA. Ar fi extrem de jenant pentru mine dacă ar transpira în presă ceva din natura convorbirilor noastre de la Teheran. Roosevelt.”

       Acestei telegrame Stalin i-a răspuns: ”Domnule Preşedinte. Confirm primirea telegramei Dumneavoastră şi vă comunic măsurile luate aici: stenogramele convorbirilor noastre au fost arse, iar translatorul nostru împuşcat. Stalin.”

 Aşa se face că după terminarea războiului, Sergo a ales să funcţioneze la un Institut pentru proiectarea rachetelor intercontinentale. Aici fu scutit de toate prigoanele, ba chiar îşi câştigă o excelentă reputaţie între oamenii de ştiinţă sovietici.  

       Stalin l-a folosit în multe misiuni de spionaj de o extremă delicateţe şi importanţă. Un exemplu este cel de la întâlnirea tripsrtită: Stalin- Churchill-Roosevelt de la Teheran, în 1943.

       Preşedintele SUA- Franklin Delano Roosevelt avea o mare admiraţie faţă de Stalin, care, la rândul său, ca-n iubirile de telenovelă, admira la rândul lui pe Hitler, alt criminal ce-i semăna.

              La Teheran, de teama agenţilor germani care puseseră de-un complot pentru asasinarea celor trei, Roosevelt s-a cazat la ambasada sovietică. S-a observat, atât la Teheran, cât şi mai târziu, la Yalta, că Roosevelt a căutat să-l pună mereu în dificultate pe reprezentantul britanic, premierul Whinston Churchill.

        Roosevelt a avut câteva întâlniri „face to face” cu Stalin, plus un translator Valentin Berejkov.

       Fiul lui Beria, răspundea de rezumatul a ceea ce se auzea în microfoanele cu care era împânzită camera lui Roosevelt – și mărturiseşte că translatorul rus Berejkov a stat năuc de uimire când a auzit că Statele Unite nu se vor opune unei acţiuni sovietice de distrugere a Imperiului colonial britanic. Aceasta ar fi fost în interesul Americii, gata să-i ia locul (pag 148), precum și că nu s-ar opune ca diviziile sovietice să invadeze vestul Europei.

       La începutul lui 1945, Statul major al Armatei Sovietice întocmea planuri pentru o ofensivă care să ajungă la Paris. (se pare că acestea au fost ”înghețate” de anunțul  lui Truman la Potsdam. Acesta i-a comunicat lui Stalin că America deține bomba atomică.

        Când Roosevelt a murit, spre finele războiului mondial, adică în 1945, Stalin a fost sigur că nu a murit în mod firesc, ci a fost asasinat. El i-a cerut mereu lui Beria, şef al poliţiei secrete staliniene să-i dea detalii .

       „Tata declara -zice Serghei -  că dacă Roosevelt n-ar fi murit, Uniunea Sovietică ar fi cucerit întreaga Europă, iar America nu ar fi mişcat nici măcar un deget împotriva celor patru sute de divizii ale Armatei Roşii!”

       Opinia publică americană a fost profund şocată când ziaristul David Brinkley a făcut publice la televiziune două telegrame cifrate, schimbate de Roosevelt şi Stalin ăn 1944. În prima, Preşedintele SUA scria lui Stalin: ”După cum ştiţi, sunt în campanie electorală pentru cel de al patrulea mandat de preşedinte al SUA. Ar fi extrem de jenant pentru mine dacă ar transpira în presă ceva din natura convorbirilor noastre de la Teheran. Roosevelt.”

        Acestei telegrame Stalin i-a răspuns: ”Domnule Preşedinte. Confirm primirea telegramei Dumneavoastră şi vă comunic măsurile luate aici: stenogramele convorbirilor noastre au fost arse, iar translatorul nostru împuşcat. Stalin”.