Prof. Vasile Găurean: Admirația lui Stalin pentru Hitler aduce nenorocirea peste Imperiul sovietic

        Dintre cele mai tulburătoaree dezvăluiri pe care Serghei Beria le face în cartea sa: „În inima puterii staliniene” sunt cele despre răspunderea copleşitoare a lui Stalin pentru uriaşele pierderi suferite de Uniunea Sovietică mai ales în prima parte a războiului împotriva Germaniei.

      Sunt cunoscute şi alte surse, desigur (cum ar fi cele despre Richard Sorge sau „Orchestra Roșie”),  care-l acuză pe Stalin de criminală neglijenţă în pregătirea ţării sale pentru marele război ce se vădea la orizont, dar Sergo Beria aduce precizări absolut remarcabile.

       Stalin personal a ascuns informaţii preţioase, obţinute cu riscul vieţii de oameni devotaţi ţării lor în ultimă instanţă şi care arătau ca lumina zilei că armatele germane şi aliaţii lor - un milion şi jmătate de soldați, cu mii de blindate, avioane şi nave de război- sumt la graniţele de vest ale Uniunii Sovietice şi vor ataca în zorii zilei de 21 iunie 1941.(Nu așa s-a întâmplat și cu Putin, care a masat peste o sută de mii  de trupe și blindate la granița cu Ucraina?)

           Pentru început, Stalin s-a lăsat sedus de personalitatea lui Hitler, dictator criminal ca şi el, pe care-l admira pentru duritatea sa şi nu putea să creadă că bunul său idol îi înfige baioneta-n spate.

       Nu a luat măsurile militare ce se impuneau, ca un comandant suprem și om politic ce conducea despotic. Ajutase Germania să se înarmeze în timp ce tratatele i-o interziceau și se aștepta la recunoștință.

        Îşi decimase conducerea militară de frica unui posibil complot. Nu suporta pe nimeni prea puternic pe lângă el sau cu prestigiu. Hitler și-a înlocuit comandanții de la vârful armatei din motive de vârstă și de competență; Stalin și-a decimat  conducerea armatei prin crime și abuz.

        A refuzat să ia în considerare toate avertismentele. Fie le-a ignorat, fie a ascuns documente pentru care agenți fideli și-au riscat viețile.      

       La 21 iunie1941, în zorii zilei, tăvălugul de bombe şi moarte s-a prăvălit peste graniţa de vest a Uniunii Sovietice, La început, Stalin n-a vrut să creadă că ceea ce  i se întâmplă e real, ci că o fi vreo provocare, iar când s-a convins de catastrofa Imperiului, a suferit un puternic șoc psihologic, care i-a paralizat o vreme toate acțiunile.

       Abia pr 12 iulie, Molotov, Ministrul Externelor anunță la posturile de radio că „o primejdie de moarte amenință popoarele Uniunii Sovietice”.   Stalin trebuia să o facă personal, dar nu-şi mai revenea, ascunzându-şi vinovăţia în faţa propriului popor şi a istoriei, ca ultimul laş.

       În vara anului 1940, la întâlnirea dintre Molotov şi Hitler, cel dintâi i-a reproşat Fuhrerului că ţine armate de ocupaţie în România şi Finlanda şi mai ales fiindcă a dat garanţii privind frontierele acestor state. Stalin se gândise totdeauna la petrolul românesc, pe care nu ar fi vrut să-l vadă la dispoziţia Germaniei.

       Hitler t-a replicat ministrului de externe sovietic cum că n-are rost să se împiedice de mărunţişuri cum ar fi România şi Finlanda, ci că el îi propune lui Stalin să împartă amândoi lumea toată, idee care i-a surâs teribil dictatorului de la Kremlin.     Dar...duplicitate!

       Imediat ce s-a despărţit de Molotov, furios, Hitler a dat dispoziţii să se pregătească un plan de invadare a Uniunii Sovietice.(Ce mai împărțire a lumii în doi!)

        Statul Major german a elaborat astfel, până la finele lui noiembrie 1940, faimosul „Plan Barbarossa”.

        Chiar la câteva luni după ce s-a definitivat acest plan, la 29 decembrie 1940, lui Stalin i-a fost prezentată de către Beria  o copie exactă a acestui prețios plan de invadare a Uniunii Sovietice.

     Se vede clar -spun istoricii- că în imediata apropiere a lui Hitler, chiar în cancelaria sa, exista un spion preţios al lui Beria, care a făcut rost de un astfel de plan ultrasecret. Unii au speculat că acesta ar fi fost Martin Bormann, dar exact nu s-a știut nici până azi.

     Aflat în posesia unui asemenea document extraordinar de important, cu şase luni înainte ca ţara să-i fie atacată, Stalin l-a închis în sertarul său, ascunzându-l şi ignorându-l.

       Beria, şeful poliţiei secrete staliniene bănuia că un astfel de document de maximă importanţă cum era ”Planul Barbarossa” (de invazie a Uniunii Sovietice de către Germania) ar putea –culmea- să nu fie luat în seamă. I-a dat atunci o copie şi generalului sovietic Vasilievski, un favorit al lui Stalin.

       Acesta l-a studiat vreme de o lună, la biroul lui Beria de la închissoarea Lubianka -unde-şi avea sediul, dar fără folos, din moment ce nu a îndrăznit să il prezinte și să-l discute cu Stalin. Aflând că și Stalin are o copie, s-a gândit că nu are rost, din moment ce șeful cel mare nu zice nimic.

        După război, mareşalii Jukov şi Timoşenko, ce au condus succesiv Statul Major al Armatei Roşii, au declarat că ei nu au avut cunoştinţă de un asemenea plan de mare importanță.

        ...Şi nici guralivul Nikita Hruşciov, membru al Biroului Politic al PCUS nu a știut, deşi era în responsabilitatea lui Stalin să prezinte și acestora un document de viaţă şi de moarte pentru statul sovietic.

       Norii întunescoși ai războiului se apropiau de  Uniunea Sovietică. Hitler masa trupe, la granițele sovietice, blindate și aviație fără încetare, fără ca Stalin să se neliniștească

       În luna mai, a anului 1941, cu o lună înainte de invazie, superspionul Richard Sorge de la ambasada Germaniei de la Tokio, transmite şi el date ultrasecrete despre ziua şi ...ora exactă când Uniunea Sovietică avea să fie atacată de Hitler: 21 iunie 1941, în zorii zilei. Stalin...îl ignoră.

        (Richard Sorge îi va mai da o informație extraordinară lui Stalin, când trupele fasciste erau lângă Moscova: că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică în Extremul Orient și trupele de acolo pot fi aduse pentru apărarea Moscovei în decembrie 1941.)

        Cu o lună înainte de invazia Germanieri, în 18 mai 1941, un submarin german care patrula în apele Leningradului  cere să fie primit în baza maritimă Kronstadt.

       La bord urcă doi amirali ai flotei sovietice-Kuzneţov şi Galler, iar ca interpret este folosit Sergo Beria, cel care ne povesteşte.

        În prezenţa lor, căpitanul submarinului german desigilează un document care arată că Uniunea Sovietică va fi atacată foarte curând, iar ei vor primi un semnal codificat în acel moment, pentru a trece şi submarinul lor la atac.

        Pentru a transmite aceste date, a fost nevoie să fie executaţi naziştii fideli lui Hitler de la bordul submersibilului. (Exact ca în filmul „Octombrie Roşu”-variantă americană a întâmplării.)

 _-Dar cum vă veţi întoarce voi acum în Germania? au întrebat amiralii.

 - Noi o să mai patrulăm, iar când va începe războiul, vom ancora într-un port sovietic” -au spus ei.

       Informaţii de mare preţ, dar...Stalin le-a ignorat într-un mod criminal, deşi datoria lui era să informeze de îndată forurile politce: Biroul Partidului Comunist şi cele militare, adică Statul Major al Armatei.  Ceilalți care au aflat au crezut că e vorba de  vreo intoxicare și nu i-au dat nicio importanță.

         Apăreau mereu mai multe informații...dar ce folos să vorbești unui surd?

       În noaptea dintre 19/20 iunie, doi ofiţeri germani reuşesc ca prin minune, să treacă graniţa şi cer să fie duşi grabnic la comandamentul armatei sovietice:

        -Genossen!(Tovarăşi!) Mâine noapte, armatele germane de pe tot frontul vor ataca Uniunea Sovietică. Vă rugăm comunicaţi această informaţie personal tovarăşului Stalin!

       Pe dată se ia legătura cu Kremlinul, apoi cu tovarăşul Stalin...personal. I se comunică teribila, extraordinara informaţie. După ce pricepe despre ce e vorba, tovarăşul Stalin porunceşte:

        -Striliaiite ani! (Împuşcaţi-i!)

       De acum, trăsnetul putea să se dezlănțuie. Pare-se că Dumnezeu își face milă și cu cei mai păcătoși și criminali dintre oameni sau poate a avut milă de cele 350 de milioane de suflete ale Țării comuniste. „Urechile care nu ascultă vor sta unde va sta și capul tăiat.”

                                       X

       De la începutul anului 1940, norii întunecoşi ai războiului se adunau peste Europa. Fiecare ţară în felul ei încerca să îndepărteze furtuna cât mai departe. Ţările din Occident căutau să-l direcţioneze pe Hitler cât mai spre ...Răsărit. ”Ia-o spre Răsărit, că este loc!” Numai că aveau să cadă cei dintâi în ambuscada războiului.: Belgia,Olanda, Franța, Marea Britanie.

        America (Fr. Delano Roosevelt) urmărea cu atenţie dacă nu cumva înfrîngerea Angliei ar putea-o aduce în postura de prima putere a lumii şi stăpâna coloniilor britanice. Tot interese meschine.

       În aceste condiţii, în toamna anului 1940, Hitler trimite în Anglia pe adjunctul său de încredere, Rudolf Hess, precum ştim. Hess îşi conduce el însuşi avionul, aterizează lângă o fermă, dar este arestat, tot precum bine ştim, iar Churchill- primul ministru, zice-se că- a refuzat orice contact şi-l bagă la închisoare pe Rudolf Hess până după război, când avea să fie judecat cu lotul de la Nurenberg.

       Fiul lui Beria, Sergo, ne arată în cartea sa câte minciuni stau la șezătoare în  propoziţiile de mai sus și care este adevărul..

       Churchill a fost informat despre sosirea lui Hess cu propunerile de pace germane, astfel că acesta a fost aşteptat, s-a întâlnit cu Winston Churchill şi au dus tratative îndelungate, pe care Stalin le-a urmărit cu mare atenţie, din oră-n oră, graţie lui Philby, care devenise preţiosul super-spion al lui Stalin și Beria  în inima guvernului britanic.

       Englezii, prin Whinston Churchil, au cerut ca Germania să nu invadeze Marea Britanie, iar Anglia şi Statele Unite, din vestul Atlanticului nu vor deschide în Europa un al doilea front,  ci pe unde şi-a înţărcat sărăcia pruncii - prin Africa (viitoarea „Operaţiune Torch”), ca să sleiască de puteri militare Uniunea Sovietică.

       Sau prin Sicillia, ceea ce s-a și realizat.

        Degeaba le ceruse Stalin un al doilea front în Europa, fiindcă -precum ştim- l-au deschis abia în iunie 1944, deci după patru ani de la întâlnirea cu Rudolf Hess, când era clar că singură, Uniunea Sovietelor va înfrânge Germania.

       Având patru sute de divizii, Stalin îşi luase speranţa că anglo-americanii vor deschide un al doilea front în Europa şi Statul Major sovietic îşi întocmise deja planurile de cucerire a...Parisului- povesteşte Sergo, fiul lui Lavrenti Beria.

         Ce socoteli ticăloase şi necinstite, iubite cititorule și cititoare! Dacă vesticii ar fi deschis al doilea front mai devreme, ar fi avut pierderi mult mai mari, desigur, dar ar fi oprit înaintarea sovieticilor la graniţa cu Polonia probabil şi nu am fi avut parte de oblăduirea lui Stalin, care, după vorbele lui, „ne-a pedepsit cu democraţia”.

       Datele pe care le aduce fiul şefului Poliţiei staliniene sunt impresionante, căci Sergo Beria a trăit chiar în vârtejul acestor evenimente pe care le narează.

       Trebuie să recunoaştem performantul serviciu de spionaj al lui Stalin, pus la punct de Tatăl lui Sergo, Lavrenti Beria, serviciu cu adevărat extraordinar, dacă ar fi să amintim pe acest Philby, pe Richard Sorge de la Tokio (în ambasada germană) sau ”Orchestra Roşie” din Geneva.

     După ce și-a îndeplinit misiunea, Rudolf Hess a rămas în Anglia până la finele războiului, iar apoi a fost judecat în celebrul proces de la Nurenberg împotriva elitei conducerii naziste germane.

         După proces, conform promisiunii, Hess a fost înlocuit cu o dublură, care a făcut închisoare la Spandau destul de multă vreme. Mulţi ani a fost acolo singurul şi bizarul deţinut. Ca dovadă certă că a fost o dublură şi nu Hess în persoană a fost şi faptul că acesta a refuzat totdeauna să-şi vadă rudele, de frică, bineînţeles, spre a nu fi recunoscut.

        Stalin a exercitat o reală fascinaţie asupra interlocutorilor săi britanici, americani, dar şi români, dacă e să vorbim de aceasta.

       De multe ori îl suna pe Gheorghiu-Dej la telefon şi îl întreba foarte amical, felurite lucruri personale: „Măi Gheorghe, ce face fiică-ta? Cum stai cu sănătatea?”/ „Uite măi, ce grijuliu este ”tătucul” îşi zicea Dej, dar nu bănuia câtă ipocrizie de Iuda se ascundea sub aparenţe.

       Stalin dădea celor din jur impresia unui om foarte simpatic, afabil, zâmbitor mereu, protector (ca un „tătuc”), dar în spatele acestor politeţuri se asdcundea o fiară de o neîmblânzită cruzime.

       Iată mărturia impresionantă și completă a lui Sergo Beria:

       „Stalin era Satana în carne şi oase. El nu comitea numai crime pentru a-şi atinge obiectivele sale. Avea o plăcere maladivă să dea lovituri, să doboare oameni, să-i distrugă pe cei care-i opuneau rezistenţă. O făcea cu o bucurie interioară. Cred că era conştient de răutatea sa, altfel n-ar fi făcut din ascunderea ei o artă şi n-ar fi căutat sistematic să se arate altfel decât era în realitate. Numai un scelerat conştient putea să o facă asta cu atâta măiestrie.

       Stalin era un actor înnăscut. Nu se putea spune că nu cunoştea consecinţele actelor sale din lipsa inteligenţei. L-am întâlnit de multe ori spre sfârşitul vieţii sale şi am putut să-mi dau seama cu ce uşurinţă prindea esenţialul. Organizator de geniu, putea să înfiinţeze un departament în câteva minute, să-i încredinţeze o misiune şi să obţină rezultatul fixat de el. Când era bolnav, îşi ascundea slăbiciunea.

  Stalin prefera bucătăria simplă, în special supele şi peştii. Nu era alcoolic. Se mulţumea cu un vin sec în care amesteca limonadă georgiană şi nu consuma vodcă niciodată între mese. Nu folosea servitori nici când avea oaspeţi de seamă în vizită. Cerea să se facă un bufet pe o masă lungă, iar băuturile erau puse pe două măsuţe rotunde şi fiecare se servea singuri. Dacă vreunul din oaspeţi se păta cu mâncare, se amuza teribil. Se delecta cu spectacolul oferit de slăbiciunile omeneşti.” (p. 200-201)

 Nu e de mirare exactitatea acestui portret, întrucât Stalin a fost omul cu inimă de piatră. Dovadă cele două soţii (cea dintâi lăsată să moară-n mizerie, iar a doua s-a sinucis. Cât despre destinul tragic al celor doi fii, Iakov și Vasilii, am mai vorbit altădată.)