BÂRGĂUL LITERAR & ARTISTIC

Eminescu era prea conştient de geniul său şi de mediocritatea contemporanilor, ca să lupte, cum se spune, pentru izbândirea operei sale literare.

Mircea Eliade în Despre Eminescu şi Haşdeu

Paris, septembrie 1949

Despre Eminescu

"Unul dintre cele mai frumoase talente şi am putea zice cel mai impozant talent ivit pe scena noilor mişcări a literaturii noastre este fără îndoiala Mihai Eminescu."

Vasile Gr. Pop, Conspect asupra literaturii române şi literaţilor ei de la început şi până astăzi în ordine cronologică, 1875

"Cu totul deosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format incat ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului, este domnul Mihai Eminescu.

De la domnia sa cunoastem mai multe poezii publicate in Convorbiri literare, care toate au particularitatile prezentate mai sus, insa au si farmecul limbajului (semnul celor alesi), o conceptie inalta si pe langa aceste (lucru rar intre ai nostri) iubirea si intelegerea artei antice."

Titu Maiorescu, Direcţia nouă în poezia şi proza română, 1872

"Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui si sub forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti."

Titu Maiorescu, Eminescu si poeziile lui, 1889.

"Eminescu se deosebeşte de toţi scriitorii vremii sale şi prin aceea că opera lui întreagă n-are nici cea mai slabă măsură şi supt nici un raport caracterul local, provincial, ci numai caracterul general românesc. E cel dintâi scriitor român care scrie căre toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor. Născut în colţul de către graniţă al Moldovei de Sus, crescut în Bucovina, apoi şcolar într-un aşezământ ardelean, în sfârşit studiind la Viena între românii din toate părţile, care supt îndemnul lui pun la cale înaintea mormântului din Putna a lui Ştefan cel Mare cea dintâi serbare a sufletului, a tradiţiilor, a gloriei româneşti, care sunt ale tuturor celor de sângele nostru şi de limba noastră, înfrăţit apoi cu poporul prin străbaterea adâncă a tainelor cântecului mulţimilor - Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită."

(…) "Românul care s-a simţit acasă în toate straturile, ţinuturile şi ramurele neamului său, a fost un om politic prin lumina gândului şi puterea trainică a scrisului său, prin simbolul de unitate cuprins în fiinţa sa literară, în inspiraţia şi gândul său. Întemeindu-se pe tot ceea ce simţim noi, el s-a ridicat într-un nebiruit avânt pe culmile culturii moderne. De aceea el e vrednic de pomenire oriunde se luptă cu întunericul adânc şi cu vântul vrăsmaş o licărire din conştiinţa neamului."

Nicolae Iorga, 1909

"Desigur, nu este putin ceea ce datoreaza gandirii occidentale cultura lui Eminescu, dar cuvantul liric in care se transfigureaza lumea lui este scos din izvoarele traditiei autohtone. Pana si temele care par luate cu imprumut din romantismul european - acea problematica filozofico-religioasa atat de bogata si de interesanta in chiar contradictorietatea ei - isi implanta radacina in humusul crestinismului primitiv, se incadreaza in climatul neoplatonic al patristicii rasaritene. Si daca sufletul popoarelor se oglindeste in cuvantul poetilor, Eminescu reflecta si in aceasta istoria intelectuala a poporului sau, depunand marturie pentru ea.”

Rosa Del Conte: Eminescu sau despre Absolut, Editura Dacia, Cluj, 1990.

"Caracterizarea mijloacelor lui Eminescu n-ar fi cat de cat completa, daca n-am vorbi si despre ironia lui romantica, adica acea plecare de a lua in ras lucrurile sau gandurile in fata carora se opreste mai intai cu gravitate: un joc obisnuit al Demiurgului romantic, care manifesta cu aceasta atitudine libertatea lui neingradita, puterea lui suverana in actiunea lui de a crea si a distruge. Pentru ilustrarea ironiei romantice a lui Eminescu, exemplele cele mai bune sunt de cautat in aceste pagini ale Sarmanului Dionis…".

Tudor Vianu, Arta prozatorilor români.

“Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamul intreg, iar nu numai paturei culte.Nustiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

„Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.”

Mircea Eliade

Eminescu era prea conştient de geniul său şi de mediocritatea contemporanilor, ca să lupte, cum se spune, pentru izbândirea operei sale literare.

Mircea Eliade, Despre Eminescu şi Haşdeu

Paris, septembrie 1949

Despre Mihai Eminescu şi viata lui, cel mai frumos şi documentat a scris, printre alţii, George Călinescu, din opera căruia vom da câteva citate care îl caracterizează pe marele nostru poet.

"El [Eminescu] avea ca atare un suflet etic, simţitor la toate ideile si sentimentele, care alcătuind tradiţia unei societăţi, sunt ca grinzile afumate ce susţin acoperişul unei case, nefiind lipsit totdeodată de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiraţie pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ [...].

Eminescu a fost, într-un cuvânt, un om înzestrat să exprime sufletul jalnic sau mânios al unei mulţimi în primejdie de a fi strivită de puterile îndârjite ale lumii vechi, să o învioreze cu vehemenţă şi s-o împingă înainte, arătându-i viitorul în chipul unui trecut idilic şi pe care soarta l-a aruncat într-o societate părând entuziastă de progres şi grăbită de a-i lepăda veşmintele vetuste, dar hotarâtă a nu abandona nimic din privilegiile ei [...].

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pamânt să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale."

Biografiile lui Mihai Eminescu oscilează între osanale şi critică vehementă, este fie un înger al romantismului întârziat, cântăreţ din liră sub clar de lună , fie precursor al extremismului şi cumva, prin tot felul de răsuciri abile ale logicii, responsabil pentru multe din dezastrele României.

Există în schimb foarte puţine studii serioase, bazate pe surse de arhivă care să elucideze viaţa lui Mihai Eminescu. De cele mai multe ori avem parte de interpretări ale interpretărilor, nu scăpăm niciodată de referirile la opera sa poetică într-o bibliografie care se îngroaşă de la an la an – mărturie a importanţei acestui nume pentru cultura românească. Înjurat sau adulat, Eminescu încă reprezintă un punct de reper, pe care îl cunoaştem foarte puţin. Activitatea politică a lui Mihai Eminescu este cunoscută mai mult prin intermediul articolelor publicate de el în ziarul „Timpul”, însă se ştiu puţine detalii cu privire la acţiunile sale. (George Damian)

În presa anilor 1870 – 1889, Eminescu a scris articole care parcă ar fi fost scrise azi, marele poet fiind actual ca şi Caragiale. De exemplu: "De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.”