În direct, primarul din Braniştea – Cornel Săsărman

Temperatura scăzută şi zăpada căzută în ultimele zile favorizează lucrările din livezi şi în comuna noastră, ne-a spus primarul din Braniştea, Cornel Săsărman. În cele trei sate: Braniştea, Cireşoaia şi Măluţ există pe rod peste 750 hectare de livezi de cireş, măr, prun, iar producţia bună obţinută anul trecut îi obligă pe pomicultori să efectueze lucrările ce se impun. S-a trecut deja, ne spune primarul Săsărman, la transportul îngrăşămintelor naturale şi la efectuarea tăierilor de întinerire şi rodire.

În anul trecut, cum se poate vedea, am schimbat înfăţişarea centrului civic, conferind zonei administraţiei locale o nouă înfăţişare arhitecturală. În aceeaşi idee, gândurile noastre pentru 2012 se îndreaptă către continuarea acţiunilor vizând înfrumuseţarea şi modernizarea fiecărei aşezări. În Cireşoaia vom asfalta din fonduri proprii o stradă, de asemenea, în Măluţ porţiunea de drum care duce în Grădina lui Matei. Cu sprijinul Consiliului Judeţean, sperăm să se încheie lucrarea de asfaltare a drumului dintre centrul de comună şi localitatea Cireşoaia, pe o porţiune de 1800 m. Şi în interiorul satelor va continua modernizarea şi întreţinerea uliţelor şi a trotuarelor. Se vor pava trotuare în Braniştea, în suprafaţă de 1000 mp. Suntem la început de an şi sperăm ca în 2012 să continuăm lucrările începute, să le finalizăm şi aceasta în funcţie de fondurile financiare disponibile.

Comentarii

28/07/12 20:18
BINDEA VASILE IONICA

TREBUIA SA RAMAI......

28/07/12 20:18
BINDEA VASILE IONICA

TREBUIA SA RAMAI......

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5