20 ani de la înfiinţarea AJF BN
Joi, 15 decembrie, de la ora 14.00, sala de conferinţe a Hotelului Diana a fost neîncăpătoare. Lumea bună a fotbalului judeţean, şi nu numai, au marcat împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal BN. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Dan Jiga, a pus la dispoziţia celor prezenţi noul regulament adoptat la AJF BN pe un videoproiector, după care a ţinut să vorbească despre toţi cei 20 de ani de împlinire.
A urmat lansarea de carte a volumului III „Fotbalul judeţean 2006-2010”, scrisă de colegul nostru de breaslă Vasile Jimboreanu, un om care s-a dedicat şi încă se mai dedică sportului judeţean, deţinând totodată cel mai bogat fond de documentare din ţară.
În final, preşedintele AJF, Dan Jiga, a înmânat câte o diplomă de merit fiecărui participant, printre aceştia foşti arbitri, observatori, preşedinţi de club şi chiar presa locală, cei care au marcat acest eveniment deosebit.
Manifestarea a continuat până în noapte târziu, cu o masă şi un şpriţ pe cinste, atmosfera fiind încinsă de renumitul solist Alexandru Căpitan.
Citiţi şi:
- Ionuț Lupescu și Florin Răducioiu, întâlniri cu șefii AJF și cu Radu Moldovan
- Dan Adrian Jiga a fost reales pentru al treilea mandat în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal
- Răzvan Burleanu a marcat de 4 ori la Bistrița. El s-a întâlnit și cu primarul Crețu și cu șefii din fotbalul bistrițean!
- Dan Jiga, Toma Ivan și Adrian Voica rămân la conducerea AJF Bistrița-Năsăud. Returul ligii a IV-a începe fără Luceafărul Șieu
- Dan Jiga, singura candidatură pentru şefia Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Alegerile au loc pe 15 martie la CSM Bistriţa
Adaugă comentariu nou