A fost „Luminaţia”
Într-un ceremonial de adâncă pioşenie şi rugă pentru sufletele celor dragi, plecaţi dintre noi, cei rămaşi în viaţă s-au adunat în cimitire, la morminte, pentru a-i pomeni pe cei adormiţi în Domnul în cadrul unui obicei străvechi, împământenit în Transilvania, numit „Luminaţia”.
Cu multe flori, lumânări, în ziua de 01 noiembrie 2011, credincioşii din parohia cartierului Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, păstoriţi cu bună-credinţă şi evlavie de către P.C. preot paroh DUMITRU SIDOR, au fost prezenţi la căpătâiul morţilor „împodobindu-le” mormintele cu lumânări (simbolul lumii pentru a-i ajuta pe cei decedaţi), coroane şi coroniţe de flori, dulciuri pentru copii, sucuri, flori etc., întru amintirea şi pomenirea a celor ce au fost părinţi, fraţi, surori, unchi, mătuşi şi alte grade de rudenie şi care au trecut în lumea umbrelor – în nemurire, chemaţi de Dumnezeu.
În cadrul slujbei de pomenire şi de dezlegare a sufletelor celor morţi, s-au înălţat rugăciuni atât din partea preotului, cât şi a celor prezenţi la mormintele celor dragi.
Să nu uităm niciodată de cei care au fost, să menţinem vie memoria lor şi „Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în pace”.
Adaugă comentariu nou