Ai noştri, cei de Sus

Mii de bistriţeni se vor aduna în cimitire pentru a pune lumânări şi flori la mormintele celor trecuţi la cele vesnice. “Ziua morţilor” sau “Luminaţia” este sărbătorită în fiecare an la 1 noiembrie pe tot cuprinsul Transilvaniei. Istoricul acestei zile îşi are rădăcinile în vremurile pre-creştine, în cultura celţilor, care înainte de a fi creştinaţi, la 1 noiembrie îşi comemorau morţii din familie, iar primii creştini la această dată îşi comemorau martirii. Obiceiul Luminaţiei a intrat în cultura transilvăneană sub influenţa catolicismului, după cel de-Al Doilea Război Mondial. În tradiţia românească există mai multe date la care se sărbătoresc morţii. Există Moşii de iarnă, dar Luminaţia mai era sărbătorită în satele româneşti şi în Joia Mare. Se credea că atunci sufletele morţilor aveau voie să vină acasă, iar cei dragi îi aşteptau cu mâncare şi cu un foc făcut în curte pe nuiele de alun. Mai exista, de asemenea, obiceiul ca în noaptea de înviere să se facă focuri. Oricând ar fi sărbătorită ziua morţilor, este prezent întotdeauna un element-cheie: lumina. Aceasta are o importanţă deosebită pentru morţi. În amintirea Lor să îngenunchiem la mormânt şi să aprindem o lumânare rostind o rugăciune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5