Sicilia văzută de dascălii bistriţeni

Localitatea Trabia, din Sicilia, Italia, aflată pe ţărmul Mării Mediterane, a găzduit prima mobilitate din cadrul proiectului multilateral Comenius “De la poveştile europene cu animale la scrierea comună a unei poveşti” la care au participat cinci cadre didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Bistriţa: director Lucica Moldovan şi profesoarele Ionela Lazea, Ganea Georgeta, Andra Cadar şi Crina Clapou, coordonatorul local al proiectului.

Reuniunea a fost organizată de Direzione Didattica Statale din Trabia la care au mai participat şi membrii echipelor partenere de la Ecole élémentaire de Saint Gérand-de-Vaux şi Ecole Primaire Felicien Barthoux Bellenaves din Franţa, Zespół Kształcenia Podstawowego i Gimnazjalnego nr 13 Gdansk din Polonia, Söğüt 100. Yıl Atatürk İlköğretim Okulu Bilecik din Turcia, Stepaside School, Pembrokeshire din Ţara Galilor (Marea Britanie), 8th Gymnasio of Trikala din Grecia şi Şcoala cu clasele I-VIII Sinandrei, jud. Timiş, România. Tematica a fost educaţia ecologică şi interculturalitatea, întâlnirea din Sicilia având ca scop cunoaşterea partenerilor europeni prin prezentarea acestora în cadru festiv cu participarea autorităţilor locale, dar şi planificarea activităţilor ce se vor organiza cu copiii pentru primul an al proiectului şi a următoarei întâlniri de lucru din martie 2011 în Polonia. S-a lucrat la conceperea fişelor descriptive cu animalele din poveşti ce vor fi realizate cu copiii, dar şi la elaborarea fişelor de evaluare pentru finalul primului an de proiect şi la alegerea poveştilor naţionale ce vor fi trimise celorlalţi parteneri. Vizitarea oraşului Palermo, aflat la 30 km de Trabia a fost o experienţă foarte plăcută, incluzând muzeul şi Catedrala Palatină, dar şi muzeul „Opera dei pupi” care găzduieşte o colecţie internaţională de marionete pentru teatru de păpuşi.

Comentarii

31/03/13 13:00
Andra Cadar

pdf

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5