Romii se unesc sub acelaşi semn electoral

Filiala judeţeană a Partidei Romilor Bistriţa-Năsăud va parafa, în perioada imediat următoare, un protocol de colaborare cu Asociaţia Social Democrată a Romilor Ardeleni, care vizează strict alegerile locale din 2012. Anunţul a fost făcut de Emil Neia Lăcătuş, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidei Romilor adăugând că acest parteneriat preelectoral nu va îngrădi cu nimic o altă alianţă politică.

„În ultima perioadă se observă o creştere în sondaj a Partidei Romilor, fapt care ne dă speranţe pentru alegerile locale din 2012 că vom aduna un număr mare de voturi. (…) Cele două structuri îşi propun să-şi canalizeze toate energiile pentru cunoaşterea problemelor sociale şi economice ale comunităţilor de romi din judeţ. Vom face deplasări periodice în comunităţi, vom organiza întâlniri cu liderii celor două formaţiuni, pentru identificarea celor mai buni candidaţi”, a declarat Neia Lăcătuş.

În baza acestui protocol, romii vor candida pe liste comune la consiliile locale, consiliul municipal şi Consiliul Judeţean, mizând pe accederea în aceste structuri. „Am avut neînţelegeri în trecut, dar lăsând orgoliile deoparte, ne-am gândit să chemăm romii sub un singur steag şi un singur semn electoral”, a concluzionat preşedintele Partidei Romilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5