Partida Romilor, deschisă la orice alianţă politică pentru 2012

*în Bistriţa-Năsăud, formaţiunea mizează pe 5000 de voturi

Liderul judeţean al Partidei Romilor, Emil Neia Lăcătuş, susţine că formaţiunea pe care o conduce va obţine între 4000 şi 5000 de voturi, la alegerile locale din 2012, în urma schemei de lucru propuse la nivel central. Acest număr de voturi ar urma să fie “recoltat” la scrutinul local, prin mobilizarea conducerii judeţene (21 persoane) şi a celor din cele 15 filiale semnificative (câte 11 persoane) pentru a se ocupa de câte cinci familii fiecare. Mai mult, în acest an preelectoral, romii vor fi învăţaţi să voteze, prin simulări cu buletine de vot cu sigla Partidei Romilor şi ştampile, astfel încât să nu mai apară cazuri multiple de anulare a voturilor. Potrivit lui Neia Lăcătuş, pentru această acţiune de “educaţie civică” se va folosi metoda “din uşă în uşă”, fiind vizaţi atât tinerii care vor merge pentru prima dată la vot, cât şi persoanele vârstnice.

În această perioadă, Partida Romilor se pregăteşte de alegeri interne în organizaţiile din Beclean, Budacu de Jos şi Rodna, unde staff-ul a fost destituit. “În primul rand trebuie să finalizăm această organizare, pentru a ne arăta forţa, zestrea de care dispunem, apoi suntem deschişi către orice alianţă politică. Dacă vom intra într-o astfel de alianţă, vom negocia locuri eligibile”, a declarat Neia Lăcătuş, în cadul unei conferinţe de presă. Dacă Partida Romilor va participa la alegeri cu candidaţi şi liste proprii, atunci se mizează pe rezultate bune mai ales în cele 15 localităţi bistriţene unde ponderea comunităţilor de romi este apreciabilă.

În perspective alegerilor locale, Partida Romilor susţine propunerea UDMR de reducere a pragului electoral la 3%, pentru că astfel ar exista şanse ca romii să fie reprezentaţi şi în Consiliul Judeţean. “Pentru noi ar fi o mare bucurie scăderea pragului electoral, am fi iarăşi în CJ şi în multe consilii locale, pentru că prea multe lucruri nu s-au realizat pentru comunităţile de romi”, a precizat preşedintele Partidei Romilor Bistriţa-Năsăud.

Una peste alta, pregătirea filialei pentru alegerile din 2012 va fi monitorizată, în perioada aprilie-octombrie, de către liderul naţional, deputatul Nicolae Păun.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5