Campare ilegală
Pe parcursul acestei săptămâni, jandarmii montani din Rodna au organizat o acţiune specifică de patrulare în zona ”Valea Lala”, unde au constatat că un grup de persoane a campat ilegal în arealul Parcului Naţional Munţii Rodnei. Cele 14 “locuinţe” improvizate au fost ridicate de către persoane care în această perioadă se ocupă de culesul ciupercilor şi a fructelor de pădure, la faţa locului fiind campate aproximativ 60 de persoane, (adulţi şi copii).
Cei în cauză au fost informaţi despre acest lucru şi au fost avertizaţi de jandarmii montani ca în termen de 48 de ore, să demoleze şi să mute corturile respective, în afara ariei protejate de lege, în caz contrar aceştia urmând a fi sancţionaţi de către organele abilitate, conform prevederilor Legii 49 din 2011, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Citiţi şi:
- Un turist rătăcit, de 61 ani, căutat în această noapte de jandarmii montani din Rodna și de rangeri
- Traseele din Munţii Rodnei
- ŞI NATURA ARE NEVOIE DE IUBIRE! (4)
- Claudiu Iuşan, la Gala Ariilor Protejate din România
- Atestarea Colibiţei ca staţiune turistică, prioritate pentru CJ. Ioan Ţintean: Am găsit un teren de cumpărat, pentru picnic şi campare
Adaugă comentariu nou