Crin Antonescu: Avem dificultăţi financiare, în sensul că orice partid are nevoie de bani
-
View the full image
Crin Antonescu
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că partidul pe care-l conduce nu este într-o situaţie economică înfloritoare, având probleme financiare, şi că numirea lui Rareş Mănescu drept trezorier al formaţiunii este făcută cu speranţa unei mai bune gestiuni a banilor.
Întrebat, în contextul schimbărilor făcute la nivelul funcţiilor de secretar general şi de trezorier al partidului, dacă PNL are probleme financiare, Antonescu a precizat:
„PNL are probleme financiare, dar în ce sens: noi am făcut nişte eforturi (...) am avut o perioadă foarte dificilă, datorii după campanie, încă mai avem, s-a făcut un efort exclusiv de către partid, organizaţii. N-a venit nimeni cu vreo donaţie să ne ajute. Avem dificultăţi financiare, în sensul că orice partid are nevoie de bani. N-aş putea spune că PNL este într-o situaţie economică înfloritoare, dar întotdeauna e loc de o mai bună gestiune pentru bani”, a comentat Antonescu.
Liderul PNL a anunţat, ieri, că schimbarea lui Radu Stroe din funcţia de secretar general al partidului cu Eduard Hellvig, precum şi numirea unor noi secretari adjuncţi şi a lui Rareş Mănescu drept trezorier nu au la bază o tensiune politică, ci o reaşezare cu scopul eficientizării.
Antonescu a explicat că desemnarea lui Rareş Mănescu în funcţia de trezorier s-a făcut în contextul în care pentru această funcţie fusese amânată în repetate rânduri o numire. El a mai anunţat că au fost numiţi o serie de secretari generali adjuncţi şi, în plus, Dan Mihalache va coordona Departamentul de analiză politică şi comunicare a PNL.
Citiţi şi:
- Comunicat de presă PNL
- Liberalii şi-au ales preşedintele, vicepreşedinţii şi membrii BPN
- PNL B-N, gata să cedeze,,listei” lui Crin Antonescu
- Crin Antonescu: „Elevii sunt, din nou, cobaii PSD şi PDL”
- 15 copii orfani sau care provin din familii cu dificultăți financiare, vizitați de polițiștii din Bistrița-Năsăud în tabăra de la Mărișelu
Adaugă comentariu nou