Topul celor mai bogate judeţe

Judeţul Bistriţa-Năsăud, în zona medie

Recesiunea a adâncit discrepanţele dintre judeţele ţării, arată datele publicate de Comisia Naţională de Prognoză, citate de România Liberă.

Potrivit sursei menţionate anterior, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în judeţul Bistriţa-Năsăud este de 4.168 de euro, ceea ce ne clasează în zona medie, în topul celor mai bogate judeţe.

PIB pe cap de locuitor în Bucureşti este de 14 mii de euro, triplu faţă de media naţională şi de şase ori mai mare decât în cel mai sărac judeţ: Vaslui.

Datele INS indicau deja că o răcire a economiei a devenit vizibilă încă din a doua parte a anului 2008, când PIB s-a contractat uşor de la un trimestru la altul.

În judeţul nostru, cele mai mari prăbuşiri ale produsului intern brut au fost înregistrate în 2009 (-10%) , iar în 2010 PIB a scăzut cu 0,5%.

Până în 2014, PIB pe cap de locuitor în Bucureşti va ajunge la 20 de mii de euro, crede Comisia Naţională de Prognoză, care însă are o istorie de optimism excesiv. La nivel naţional, valoarea ar urma să ajungă la aproximativ 8.000 de euro, ceea ce înseamnă că decalajele regionale se vor accentua, scrie România Liberă.

Pe de altă parte, salariul mediu net în Bucureşti ar urma să crească cu numai 20%, până la 2.300 lei.

La nivel naţional, salariul mediu net ar urma să ajungă în 2014 la 1.700 lei iar numărul salariaţilor să crească cu 200 de mii, până la 4,8 milioane.

În acest moment, în judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit datelor INS, salariul mediu net pe persoană este de 1.155 de lei.

Dacă Moldova a rămas şi în 2010 regiunea cu cel mai ridicat nivel al şomajului, Transilvania a avut cea mai îngrijorătoare evoluţie din acest punct de vedere.

Potrivit datelor CNP, pe parcursul anului trecut zona centrală a ţării, adică judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, a pierdut peste 26.000 de angajaţi din cei 586 de mii înregistraţi în 2009. Scăderea de 4,5% plasează Transilvania pe primul loc în topul creşterii şomajului.

Judeţul Bistriţa-Năsăud figurează cu 54.300 de angajaţi şi cu o rată a şomajului de 6,3%.

Angajatorii din 35 de judeţe ale ţării cheltuiesc anual cu salariile unui lucrător mai mult decât produce fiecare locuitor al respectivului judeţ, arată o analiză a RL realizată pe baza datelor Comisiei Naţionale de Prognoză.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, cheltuielile angajatorilor cu remuneraţia unui lucrător reprezintă 138% din nivelul PIB/cap.

Judeţul cu cele mai multe persoane fără un loc de muncă rămâne Vasluiul, cu o rată a şomajului de 11,4% şi doar 52.000 de angajaţi. La polul opus se află Capitala, cu un şomaj de doar 2,3%.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5