Primarul Nicolae Moldovan, vicepreşedinte al Confederaţiei Oraşelor şi Municipiilor din UE

Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, a fost ales, la Bruxelles, în funcţia de vicepreşedinte al Confederaţiei Oraşelor şi Municipiilor din Uniunea Europeană. Acest statut este unul important pentru un reprezentant oficial al oraşelor din România, în contextul sistemului tot mai integrat de decizie care se practică la nivelul Uniunii Europene.

În această săptămână, edilul Becleanului a participat la întâlnirea de constituire a acestei confederaţii. Bazele acestei noi organizaţii europene a oraşelor au fost puse printr-o înţelegere a reprezentanţilor asociaţiilor naţionale a oraşelor din nouă ţări europene, şi anume Germania, Austria, Spania, Franţa, Ungaria, Italia, Polonia, Bulgaria şi România.

Potrivit primarului Nicolae Moldovan, “scopul noii asociaţii europene este acela de a reprezenta cetăţenii din oraşele şi municipiile Uniunii Europene, consolidarea vizibilităţii acestora faţă de instituţiile centrale europene, apropierea comunităţilor locale din Uniunea Europeană, pentru a permite participarea pe deplin la construcţia europeană”. De asemenea, Confederaţia Oraşelor şi Municipiilor din UE va urmări să contribuie la integrarea europeană prin intermediul unor schimburi durabile de informaţii şi de bune practici între toate oraşele Uniunii Europene.

Agenda de lucru pentru 2011urmăreşte extinderea acestui for prin invitarea la aderare a asociaţiilor oraşelor din alte state europene, dar şi pregătirea Conferinţei Europene a Oraşelor, eveniment care va fi găzduit în iunie de oraşul italian Riva del Garda. De asemenea, în toamna acestui an este preconizată organizarea unei conferinţe intermunicipale de cooperare între oraşe la Comitetul Regiunilor din Bruxelles, prilej cu care va avea loc o întâlnire oficială cu Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5