Ministrul Sănătăţii cere autorităţilor locale să aloce 3% din bugetul propriu către spitalele preluate

Ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, cere autorităţilor locale să repartizeze minim 3% din bugetul local pentru unităţile sanitare pe care le-au preluat anul trecut. „Solicit autorităţilor locale ca, acum, la început de an, când sunt aprobate şi repartizate bugetele locale, să aloce cel puţin 3% din fonduri pentru unităţile sanitare preluate. Autorităţile locale trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să conştientizeze că au obligaţia de a se implica în gestionarea sistemului sanitar la nivel de comunitate. Au trecut 6 luni de la descentralizare, autorităţile locale au putut să se implice administrativ şi cred că este timpul să se implice şi financiar. Descentralizarea înseamnă nu numai fonduri de la Bucureşti, ci şi fonduri de la nivel local”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Începând din acest an, autorităţile locale vor avea”un mare avantaj în gestionarea unităţilor sanitare pe care le-au preluat deoarece Ministerul Sănătăţii a luat măsuri de descentralizare a resurselor financiare la nivel teritorial, astfel încât mai multe fonduri să rămână în teritoriu”. În acest sens, un procent de 60% din contribuţiile persoanelor fizice şi juridice colectate la Fondul Naţional Unic de Sănătate într-un judeţ va reveni acelui judeţ, precizează oficialii guvernamentali.

Începând din luna ianuarie, casele de asigurări de sănătate nu vor mai deconta cheltuielile de personal care depăşesc nivelul de 70% din totalul cheltuielilor spitalelor. În acest fel, bugetele unităţilor sanitare vor putea fi echilibrate şi cheltuite mai eficient.

În anul 2010, din cele 435 unităţi sanitare publice, au fost transferate către autorităţile locale un număr de 370 unităţi. În Bistriţa-Năsăud, au fost preluate cinci unităţi spitaliceşti. Consiliului Judeţean i-a fost transferat “în grijă” Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Primăria Năsăud se va ocupa de Spitalul Orăşenesc “Gr. Trifon”, Primăria Beclean - Spitalul Orăşenesc din Beclean, Primăria Teaca – Centrul de Sănătate Teaca, Primăria Uriu – Preventoriul TBC de copii Ilişua.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5