La sfârşit de an, Centrul Judeţean pentru Cultură, CS Gloria şi Direcţia de Asistenţă Socială au primit în dar…bani
-
View the full image
arhivă
Suplimentare buget. La ultima şedinţă extraordinară din acest an, convocată cu o jumătate de oră înainte, aşa cum îi place preşedintelui CJ Liviu Rusu, dar ,,acoperit” de regulament, consilierii judeţeni PDL, alături de cei trei ,,trădători” ai PNL (Anton Vlad, Luca Peter şi Mihai Bumbu) au aprobat suplimentarea bugetului propriu al judeţului Bistriţa-Năsăud cu suma de 3 milioane lei ( la venituri, bugetul a fost suplimentat cu 1,5 milioane lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2010, iar la cheltuieli, bugetul a fost majorat tot cu suma de 1,5 milioane de lei).
Conform proiectului de hotărâre, 1.165.000 de lei din banii alocaţi pentru cheltuieli au fost direcţionaţi pentru lucrări drumuri judeţene.
De asemenea, au fost acordaţi bani şi Centrului Judeţean pentru Cultură (45.000 de lei), CS Gloria Bistriţa (200.000 lei), Direcţia General pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (40.000 de lei), iar pentru alte servicii în domeniul culturii, recreerii şi religiei au fost aprobaţi 50.000 de lei.
Banii acordaţi sunt folosiţi pentru majorarea veniturilor şi cheltuielilor instituţiilor mai sus menţionate, fiind alocaţi din bugetul propriu al judeţului.
De menţionat, disciplina de vot a consilierilor judeţeni, foşti liberali, Anton Vlad şi Luca Peter, care au fost printre primii consilierii care au ajuns în sala de şedinţe.
Adaugă comentariu nou