Prin tertipuri procedurale,

Opoziţia vrea să amâne adoptarea Legii cadru a salarizării unitare

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, deputatul Emil Radu Moldovan, susţine că Opoziţia a început să înveţe din jocurile procedurale ale Puterii şi astfel a decis să nu participe vineri la prezentarea celei de-a doua moţiuni de cenzură depusă în această săptămână. „Am verificat dacă funcţionează actuala majoritate. A fost o deciziei premeditată de a nu ne prezenta la o şedinţă a Camerelor reunite care a fost convocată neregulamentar. Noi am depus moţiunea, iar doamna Anastase ne-a trimis un mesaj prin care a solicitat parlamentarilor să se prezinte la şedinţă. Ei, deşi au 56% din Parlament, adică peste 270 de voturi, astăzi au fost doar 225, sub minimul de cvorum”, explică liderul PSD BN.

Potrivit deputatului Moldovan, intenţia partidelor parlamentare de Opoziţie este de a tergiversa adoptarea Legii cadru a salarizării unitare până după 31 decembrie. „Scopul nostru este de a trece de 31 decembrie 2010, când expiră tăierea pe o perioadă limitată a salariilor bugetarilor, cum precizează şi Curtea Constituţională. Odată cu 1 ianuarie 2011, Guvernul este obligat să revină la salariile de dinaintea diminuării cu 25%. Acesta este scopul jocului procedural pe care am reuşit să-l îndeplinim în prima fază. Vom continua să găsim soluţii procedurale, constituţionale şi parlamentare pentru a bloca adoptarea acestor legi ale salarizării unitare, care nu fac altceva decât permanentizează diminuarea veniturilor”, justifică demersul parlamentarul PSD.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5