Dorel Cosma, în conducerea Asociaţiei Aşezămintelor Culturale
Vin, 11/19/2010 - 11:47
La Plopeni, în judeţul Prahova, s-a derulat Adunarea Generală a Asociaţiei Aşezămintelor Culturale. Directori de case de cultură şi de centre culturale din toată ţara s-au întâlnit pentru o analiză a activităţii culturale pe 2010, stabilind, în acelaşi timp, proiecte pentru anul 2011. După cum ne informează directorul Centrului Cultural Municipal Bistriţa, prof. dr. Dorel Cosma, Asociaţia va depune la Guvern documente prin care să fie recunoscută la nivel naţional solicitând, în acelaşi timp, ca toate hotărârile care vor fi luate în legătură cu aşezămintele culturale să fie în strânsă legătură cu opiniile şi doleanţele membrilor asociaţi.
Citiţi şi:
- Bistriţenii, alături de folclorul sălăjan
- Gala folclorului românesc, la Bran
- În premieră, Comisia pentru Cultură a Senatului s-a deplasat în terotoriu. Directori de instituţii din ţară au dezbătut soarta Culturii la Bistriţa
- Preşedintele IGF, Dorel Cosma, premiat în Grecia şi Italia
- Lansarea dicţionarului„Personalităţi române şi faptele lor”. Prof.dr. Dorel Cosma, distins cu „Medalia Ligii Scriitorilor din România”

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 15:24
Incendiu la Sângeorz-Băi Sâm, 13:51
Casă afectată de un incendiu la Budurleni Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Aniversări
Cu ocazia aniversării dumneavoastră, dorim să transmitem cele mai călduroase felicitări și urări de bine domnului DUMITRU TOMŞA, primar al comunei...
La popas aniversar - 25 octombrie - adresăm doamnei CRISTINA MARICA - șef centru Complex de Servicii Sociale Nr.1 Bistrița din cadrul DGASPC...
În ceas aniversar, adresăm doamnei FLOARE GAFTONE, secretar general al municipiului Bistriţa, sincere urări de bine însoțite de multă sănătate,...
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou