AJOFM BN alături de italieni în proiectul “ I CARE”
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud a fost cooptat partener alături de Asociaţia TECLA din Italia, în cadrul proiectului “I CARE – Informal Competences Assessement and Recognition for Employement”, care vizează evaluarea şi recunoaşterea competenţelor informale în vederea ocuparii forţei de muncă.
Potrivit datelor furnizate de instituţia bistriţeană, proiectul care are alături autorităţile de resort din Italia şi România, dar şi organizaţii ştiinţifice (Universitatea Sapienza din Roma şi Fundaţia Centrul de Acreditare din Olanda), este cofinanţat din fonduri ale Uniunii Europene în cadrul Programului Leonardo da Vinci. Demersul se va derula pe parcursul a doi ani, debutând în luna octombrie 2010.
În fapt, programul urmăreşte promovarea recunoaşterii şi certificării competenţelor dobândite în contexte nonformale şi informale, cu un accent special pe persoanele angajate în sectorul denumit “slujbele albe”, din domeniul asistenţei sociale (baby sitter, îngrijitori persoane în vârstă şi persoane cu handicap).
“Proiectul favorizează transferul către serviciile de ocupare a forţei de muncă din Italia şi România şi către alte organizaţii similare a metodologiei portofoliului digital şi a platformei suport a bazei web (realizată în cadrul proiectului TIPEIL – www.tipeil.eu), instrumente inovatoare deosebit de utile pentru a face cunoscute iş vizibile competenţele dobândite în contexte informale si non-formale”, se precizează în comunicatul remis presei.
Mai mult, va fi elaborat şi întocmit un Model actualizat pentru evaluarea şi certificarea acestui tip de competenţe în conformitate cu standardele regionale şi europene.
În Italia ca şi în România, sectorul slujbelor “albe” suferă mai mult decât alte domenii din cauza lipsei de personal cu calificări şi aptitudini corespunzătoare, precum si de lipsa sistemelor eficiente şi specifice de recunoaştere şi certificare a acestor competenţe.
Cei care îngrijesc persoanele sunt adesea necalificaţi în mod formal (nu au calificare dovedită prin urmarea unei forme de instruire care să le ofere un certificat de calificare în acest tip de activitate), dar ei obţin abilităţi şi competenţe semnificative în timp ce prestează aceste munci prin activităţile zilnice pe care le desfăşoară.
Din nefericire, procedurile actuale de certificare nu permit recunoaşterea şi valorificarea completă a acestora.
Citiţi şi:
- Portofoliul digital, temă de simpozion naţional la Bistriţa
- Ocupaţia de asistent familial are un standard ocupaţional
- Patru asistenţi personali din Bistriţa au “CV online”
- Nouă angajaţi AJOFM, instruiţi în „construcţia” de portofolii digitale
- CONFERINȚA DE LANSARE A PROIECTULUI „Pachet integrat de măsuri de ocupare individualizate în regiunea Nord- Vest”, Cod SMIS 2014+: 121556
Adaugă comentariu nou