Patru asistenţi personali din Bistriţa au “CV online”
Patru bistriţeni care sunt asistenţi personali ai unor persoane cu handicap grav au acceptat provocarea lansată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud de a-şi prezenta competenţele dobândite prin intermediul unui “portofoliu digital”, adică un CV online.
În fapt, aceste persoane îşi vor putea etala atât competenţele formale (dobândite prin studii, cursuri şi pentru care pot prezenta acte doveditoare), cât şi pe cele nonformale şi informale (competenţe pe care persoanele le deţin, dar nu le pot dovedi prin adeverinţe). Altfel zis, acest portofoliu cuprinde atât scanarea actelor, cât şi fotografii sau filme prin care persoanele îşi evidenţiază abilităţile. Într-o primă fază, proiectul vizează persoanele angajate în sectorul denumit „Slujbele albe”, din domeniul asistenţei sociale (bone, îngrijitor persoane vârstnice, asistenţi ai persoanelor cu handicap), dar ulterior, de ce nu, va putea fi extins şi în alte domenii.
Mai mult, “portofoliul digital” este un prim pas în certificarea acestor competenţe, în conturarea unui standard ocupaţional, astfel ca, pe viitor, să putem vorbi chiar de meseria de “asistent familial”. „Cei care lucrează în îngrijirea persoanelor sunt necalificaţi în mod formal (nu au calificare dovedită prin urmarea unei forme de instruire), dar ei obţin abilităţi şi competenţe în timp ce prestează aceste munci prin activităţile zilnice pe care le desfăşoară”, precizează consilierul Daniela Zvâncă de la AJOFM BN.
Acest demers este inclus în proiectul “I CARE” (Informal Competences Assessment and Recognition for Employment), cofinanţat din fonduri UE în cadrul programului Leonardo da Vinci, şi care se derulează pe o perioadă de doi ani. Lider în proiect este Asociaţia TECLA (Italia), parteneri fiind AJOFM BN, Universitatea La Sapienza din Roma, provinciile Brescia, Campobasso şi Pisa (Italia), Cofora BV (Olanda), dar şi Institutul de Educaţie din cadrul Universităţii din Londra.
“Proiectul favorizează transferul către serviciile de ocupare a forţei de muncă din Italia şi România şi către alte organizaţii similare a metodologiei portofoliului digital şi a platformei suport a bazei web (realizată în cadrul proiectului TIPEIL – www.tipeil.eu), instrumente inovatoare deosebit de utile pentru a face cunoscute iş vizibile competenţele dobândite în contexte informale si non-formale”, explică Doris Moldovan, directorul executiv al AJOFM BN.
Ieri, la Bistriţa, activităţile cuprinse în acest proiect, modelele experimentate în organizaţiile partenere s-au constituit în temă de simpozion internaţional. La eveniment au participat reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate în proiect, ai Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Cluj, ai instituţiilor de învăţământ universitar, dar şi ai unor organizaţii non-guvernamentale, acestora adăugându-li-se şefii unor instituţii deconcentrate din judeţul nostru.
Citiţi şi:
- Nouă angajaţi AJOFM, instruiţi în „construcţia” de portofolii digitale
- Portofoliul digital, temă de simpozion naţional la Bistriţa
- AJOFM BN alături de italieni în proiectul “ I CARE”
- Ocupaţia de asistent familial are un standard ocupaţional
- Fonduri europene de aproape 8 milioane de lei pentru şomerii din mediul rural
Adaugă comentariu nou