Răutatea care ne înconjoară, o adevărată primejdie

Trăim vremuri când cearta între vecini şi neînţelegerile în familie au luat amploare. Pe vremea răposatului, erau comisiile locale de împăciuire şi aici spiritele aprinse se potoleau. Astăzi, judecătoriile fac dreptatea, aşa cum spune la televizor profesorul Iosif Boda, „dreptatea rămâne cu capul spart”.

Cunosc cazuri când chiar propriii părinţi nu fac dreptate între copii. O mamă, văzându-se în gura morţii, dă dreptul de moştenire doar băiatului Ionică, deşi mai avea trei fete care au rămas cu buzele umflate. Una dintre fete mai nevoiaşe solicită şi ea măcar una mie lei, dar e refuzată.

Cazurile de tot felul se repetă, nu mai vorbesc între vecini pentru lucruri mărunte dacă nu este cine să le modeleze iau proporţii. Ferească-te Dumnezeu să-ţi ia foc casa, că vecinul în loc să-ţi dea o găleată cu apă, ţi-ar arunca benzină.

Şi, totuşi, la o ceartă, „cel mai înţelept cedează”, deşi nu-i mereu o soluţie. Un exemplu grăitor ni-l redă filozoful Socrate, care avea o soţie foarte certăreaţă şi se numea Xantipa. Când pornea ea la ceartă cu bărbatul, el tăcea, aşa cum era el, omenos şi plin de blândeţe şi nu le lua în seamă, însă gălăgioasa lui consoartă nu se mai potolea.

Bietul Socrate, în cazul ăsta, ieşi din casă afară, se aşeză în târnaţ şi privea norii de pe cer. Plină de nervi, consoarta luă o găleată cu apă şi i-o turnă pe cap.

Asta da!, zise Socrate, nici nu-i de mirare că după o aşa furtună cu tunete şi fulgere este şi normal să plouă.

Înţelepciunea astăzi este tot mai rar întâlnită, predomină ura, tupeul şi răutatea! Ce-i de făcut, fraţilor?

Teodor Balmoş