Răutatea care ne înconjoară, o adevărată primejdie

De la Revoluţie încoace, cearta între vecini şi neînţelegerile între familii a luat amploare.

Pe vremea răposatului, erau comisii locale de împăciuire şi în cazuri de spirite aprinse se potoleau aici. Bine spune analistul Iosif Boda, că dreptatea rămâne cu capul spart, fapt pentru care, în cazuri mărunte, oamenii nu se adresează instanţelor de judecată.

Cunoscu „n” cazuri din satele vecine, când adevăraţii părinţi nu fac dreptate între copiii lor. Exemplu, o mamă, V.F., care avea trei fete şi un băiat, văzându-se în gura morţii, dă drepturile de urmaş numai băiatului, iar fetele au rămas cu buzele umflate. Una dintre fete, mai nevoiaşe, îi solicită şi ea măcar una mie lei, dar e refuzată.

O altă mamă, I.G., cu doi copii – fată şi băiat – dă dreptul fetei pe casă şi intravilan, fără consimţământul fratelui, care de aproape zece ani nu le mai caută uşa. Duşmănie pe vecie.

Cazuri de tot felul apar dintre vecini, care de ani de zile nu se pot vedea. Ferească Bunul Dumnezeu pe unul să-i ia foc casa că vecinul nu ţi-ar da o găleată cu apă, ba din contră, ţi-ar arunca benzină şi i-ar părea bine de necazul şi nenorocirea ta.

Eu ştiu una şi bună, ori de câte ori izbucneşte o ceartă este bine ca cel mai înţelept să cedeze, deşi asta nu este mereu o soluţie.

Redau un exemplu grăitor. Filozoful Socrate avea o soţie foarte certăreaţă, cu numele de Xantipa. Ea când începea cearta cu soţul Socrate, el tăcea, aşa cum era el, omenos şi blând, neluând în seamă răzbunarea, dar gălăgioasa lui consoartă mai rău se agita.

Socrate, în cazul ăsta ieşi afară din casă, se aşeză pe prispă, urmărind norii, dar consoarta veni după el afară cu o găleată cu apă şi i-o turnă pe cap.

Eh!, zise Socrate, nu-i mirare că după o aşa vijelie, cu tunete şi fulgere, era şi normal să şi plouă.

Deci, vedem că înţelepciunea este tot mai rar întâlnită. Astăzi predomină ura, tupeul şi răutatea care sunt la ele acasă.