Ultimul episod Pretexte

Sub genericul Pretexte (IV), scriitorul Viorel Mureşan îşi încheie serialul în care recenziază antologia Pretexte a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa Năsăud, preşedinte critical Andrei Moldovan. “Utile mi se par şi chiar ingenioase, spre binele istoriei culturale, mai ales locale, demersurile lui Aurel Podaru in domenii precum schiţa monografică, evocarea, editarea de documente şi corespondenţa, comentariul critic”, spune Mureşan despre Aurel Podaru. Despre Flore Pop declară că reprezintă echinox-ismul pe latura lui mistică, in prelungirea lui Adrian Popescu şi Dan Damaschin. O proză autentică de un realism netrucat e cea pe care o semnează Virgil Raţiu, iar Veronica Ştir culege elogii în calitatea ei de traducătoare. Principalul atribut al liricii scrise de Vernica Ştir e caligrafia. Victor Ştir scrie o poezie în care cuvântul neaoş se ţine de mână cu conceptul, ca într-o fotografie de familie unde bătrânul ţăran e surprins cu nepoţii de la oraş pe genunchi. Sever Ursa nu e doar profesorul eminent al câtorva zeci de generaţii de elevi de la Maieru, ci şi muzeograful onest, pasionat şi dăruit cu ardoare moştenirii literare a lui Liviu Rebreanu. După un model impus de Rebreanu cartea se încheie cum a început: cu un poet redutabil, Ion Radu Zegreanu. Eseul critic prezentat în serial în Caiete Silvane va fi publicat şi în revista Mişcarea literară, integral, astfel încât părerile competente ale lui Viorel Moldovan să fie lecturate şi de publicul bistriţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5