Profesorul mutat în amintiri In memoriam Ovidiu Petri

Tot mai des mulţi prieteni de-un leat, cum se spune în popor, sau aparţinând ca vârstă unor generaţii apropiate de anii noştri, se mută în amintirile celor care i-au cunoscut.

Scriitorul Aurel Podaru mă anunţă telefonic că bunul nostru prieten, profesorul de română Ovidiu Petri din Nimigea a plecat grăbit spre cer , să întâmpine deschiderea noului an şcolar acolo, mai sus de toamna coborândă din pădurile Neposului , localitatea lui natală , numită de el ,,Satul meu drag…”.

Prima întrebare care m-a cutreierat aflând trista veste a fost în legătură cu vechimea prieteniei noastre, localizată cronologic în urmă cu peste vreo 37 de ani, când ne întâlneam pe la Beclean, pe la consfătuirile cadrelor didactice. A existat şi o altă cunoaştere , din copilărie, pe uliţele din Tăure, când îl însoţeam pe tatăl meu prin locurile lui de baştină.

Am căutat apoi în biblioteca mea din garaj cartea lui Ovidiu Petri ,,Satul meu drag…”(Editura ,,Nova Didactica”, Bistriţa, 2006), am răsfoit-o şi am încercat să creionez o schiţă a unui portret sentimental, a celui care a fost profesorul Ovidiu Petri

În primul rând, Ovidiu Petri a fost întruchiparea dascălului de română de la ţară, dăruit profesiei sale, copiilor pe care i-a învăţat, înzestrat cu neliniştea scrisului, a cuvântului meşteşugit să rămână.

În al doilea rând, Ovidiu Petri şi-a iubit cu ardoare satul în care s-a născut , Neposul, rebreniana Vărarea, dedicându-i acestuia sincere declaraţii de iubire: ,,Să calci pe un drum bătătorit şi prăfuit, dar care tresare şi se bucură. Să fii privit mai ales de copii şi de cei tineri cu curiozitate, ca un necunoscut. Să auzi pe şoptite întrebările: ce caută omul acesta pe aici? Oare cine-i?

Să priveşti oamenii pe care-i mai cunoşti şi să-ţi reaminteşti de când îi ştii, în ce împrejurări i-ai cunoscut şi să te miri cum de nu i-ai uitat...Să nu uiţi de verile când mergeam la cosit…Să-ţi aminteşti de arşiţa verii…Să nu uiţi silueta sadoveniană a profesorului de română…Să nu uiţi …că o picătură din sufletul tău se află acolo. ( ,,Să mergi acasă”).

Ca să-şi potolească dorul de Nepos, Ovidiu Petri stabilit la Nimigea, de câte ori avea ocazia dădea câte ,,o fugă şi până la Nepos, tulburându-mi mereu apele freatice ale adâncului sufletesc cu amintiri”(,,O poveste cu nişte câini răi şi cu nişte soldaţi”).

A avut un mare prieten, ţăranul român , ţăranii din Nepos. Despre ei a spus că : ,,Legea lor este munca, iar bucuria lor, pământul...Mâinile lui sunt însemnele veşniciei.”(,,Prietenul meu”).

Şi acum îl aşteaptă uliţa ,,Valea Carelor” din Nepos, piciorul lui de plai ,,scăldat în ape şi mângâiat de cântecul pădurii”(,,Pe Vale Carelor”). Probabil că un capăt al acestei uliţi s-a prelins până în cimitirul în care se va odihni profesorul Ovidiu Petri şi dascălul se va simţi ca acasă în veşnicie.