Mai sunt trei zile în care vă puteţi înscrie în competiţia pentru Premiile GALEI MULTIPLICATORILOR de INFORMAŢIE EUROPEANĂ din T

Gala Multiplicatorilor de Informaţie Europeană din Transilvania de Nord, este un eveniment unic la nivelul regiunii Nord Vest, România, iniţiat de societatea civilă şi dedicat muncii de comunicare pe teme europene. Gala recunoaşte public şi recompensează meritele excepţionale ale multiplicatorilor de informaţie europeană din această regiune a României. Poveşti nemaipomenite, eforturi, sacrificii şi uneori luptă surdă ale unor oameni obişnuiţi, angajaţi ai instituţiilor publice, ONG-urilor, mediului educaţional, mass-mediei şi alţii, nu ar fi putut fi cunoscute şi recunoscute ca exemple de bună practică, dacă nu ar fi fost aduse în atenţia opiniei publice prin intermediul acestui eveniment. Gala este la a treia ediţie în 2010 şi a fost onorată de prezenţa multor personalităţi ale României, iar în 2009 chiar de comisarul european pentru multilingvism de la acea vreme, dl. Leonard Orban. Gala este organizată de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Centrul regional Europe Direct Transilvania de Nord, în parteneriat cu Centrul Europe Direct Bistriţa, Centrul Europe Direct Maramureş, Asociaţia Profesioniştilor în Presă Cluj (APPC), UBB Radio Online.

Până în data de 25 aprilie 2010, aveţi şansa să expuneţi public rezultatele remarcabile obţinute în 2009 în cadrul proiectelor Dvs. şi să fiţi premiaţi pentru acestea.

În competitie se pot înscrie autorităţi publice locale, asociaţii sau fundaţii, firme, universităţi, şcoli, biblioteci, organisme intermediare, reţele de informare, grupuri de initiaţivă, bănci, sindicate, mass-media, persoane fizice, alţi vectori de informare activi din Regiunea Nord-Vest ale caror proiecte/activităţi au fost finalizate în cursul anului 2009, indiferent de perioada de iniţiere. Proiectele/activitatile inscrise in competitia pentru premiile Galei trebuie sa contina o componentă relevantă de comunicare pe teme europene şi sa aibă rezultate cuantificabile şi demonstrabile.

Aplicanţii trebuie să furnizeze un foarte scurt rezumat al proiectului (maxim 2 pagini A4 în cadrul unui Formular) în care să insiste pe rezultate şi realizări. Textul trebuie sa fie ilustrat cu imagini foto şi/sau video.

Modalitatea de aplicare pentru premiile Galei Multiplicatorilor de Informaţie Europeană pe www.cciabn.ro/europedirect.

Reamintim cetăţenilor că pot beneficia de informaţii, consiliere şi răspunsuri la întrebări despre Uniunea Europeană, prin intermediul Centrului de informare europeană Europe Direct Bistriţa – vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud.

Contact: Monica Mureşan – Coordonator, Elena-Maria Bărbos – Consilier de comunicare, Georgina Mare – Consilier de documentare, Bistriţa, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-210039, e-mail: [email protected], www.cciabn.ro/europedirect.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5