In memoriam – Florea Guşă

Florea

Cu mâna-ţi tremurândă

Purtai penelul ca pe-o stea

Şi te gândeai că în curând

Acesta nu va mai lucra.

Peste păduri iluzii sparte

Se deşteptau,

Galop de cai

Rupea tăcerea.

Prin geamul inimii deschis

Citeai pierdut trecuta-ţi soartă.

Plete-ncinse-n miez de vară

Te mai chemau spre mângâiere

Dar umbre-aduse-n spre apus

Loveau penelul ce lucra.

Ana Berengea, „Paşaport pentru eternitate”

------------------------------------------------------------------------------------------------

Singurătate

E încă primăvară

Şi-i totul minunat

Sunt singur pe stradă

Trist, întârziat.

Globul din mine

Mă doare cumplit,

Nici astăzi nu vine

Singuratic, chinuit.

Poate înc-o primăvară

N-o să mai ajung,

Singur sunt pe stradă

Chinuit de-un gând.

Cânt de pasăre rară

Se aude încet un cânt de pasăre rară

În livadă miroase a mere de vară.

Cântul de pasăre de aude frumos în dimineaţă

Iar vântul adie uşor cu miros de verdeaţă.

Florile se trezesc sub razele de soare,

Ne zâmbesc plăcut ca-n zi de sărbătoare.

Pasărea rară din cânt face-un dar

Şi versuri frumoase picură rar

Iarba se spală cu boabe de rouă,

Văzduhul azi e senin şi nu plouă.

Pasăre rară frumos îţi e cântul

Îl voi trăi de-acum încolo visându-l.

Poem

Zâmbesc între bine tăcutele firi,

Gândul se naşte în tainice trăiri

Pleoapele se lasă şi florile dorm,

Visele pure trăite în somn.

Se face din gând o minune

Ce trece prin palme şi ajunge în lume

Cum caii se lasă de amurg furaţi,

Oamenii pot să devină curaţi.

Când florile zâmbesc dimineaţa în rouă

Visarea ne e dată şi nouă.

Se scaldă văzduhul în aburi de ceaţă,

Ce sunt risipiţi încet la amiază.

Când trece o fată prin iarba curată

Ea nu lasă urme dar nu e uitată,

Când frunza se clatină în adiere

Fato, peste pleoape se lasă tăcere

Eu azi nu te âmbunez cu nimic

Sunt călătorul ce se simte prea mic.

Flori obosite de atâta lumină

Ţi se lasă încet peste mână

Te aduni tăcută în preajma lor

Cu surâs plăcut, candid şi temător.

Mâna mea ca o aripă ce nu există

Mâna ta nu e mână,

mâna ta e o aripă uşoară

atât de uşoară

e mâna preschimbată în aripă,

că abia îi mai simt zbaterea.

Mâna ta e prea mică

şi palma prea uşoară

ca să-i mai simt mângâierea

sau poate nu există

nici mână

nici aripă

nici mângâiere.

E clar de lună

şi e vânt,

copacii se înclină până la pământ.

Răsfiraţi câţiva nori pe cer

Creează o lume plină de mister,

Umbrele fug, umbrele vin.

Sub clar de lună

umbrele se creează

iar vântul bate tot mai tare din aripi.

Sub clar de lună câmpul e vrăjit

De vraja formei poleite,

de cer cu lună şi mister.

În glasul păsării de noapte

se-adună gândurile toate

de dor de noapte,

dor de toate,

de lună plină,

cu lumină

de dragoste, de vânt de noapte.

Păduri vuind

Sub lună poleind

vrăjite-n vraja lor

creează un gând nemuritor

trezesc în adâncimi,

un dor întrebător

dor de stele,

dor stelelor;

luna îşi trăieşte farmecul de clar

clar de lună nupţial.

Sărbătoare cu fecioare

sus pe cer se-adună

stele-n jocul stelelor

joacă-n haos nupţial.

De toamnă n-o să-mi fie dor

când frunze cad şi frunze mor

când ploi şi ceţuri mă-mpresor

de ce să-mi fie dor?

De dor de toamnă

n-am să mor

şi-am să sfidez sinistrul lor

Cel printre ceţuri călător.

Păcurând tăcere

Picuri picurând tăcere,

Din tăcere şi linişte

Picură picuri noi de lacrimă veche.

Din nori albi,

Din nori gri,

Din nori uşori, zburători,

Picură în noi

Picură moi

Lăcrimând printre foi

Versuri noi

Picuri noi, picuri moi,

Preschimbaţi în ploi

Ce cad peste noi.

Picuri picurând, fecioare visând,

Lacrimi de tăcere

Se-aştern printre ele.

E ...

E şi moarte e şi vis,

E durere e şi vis,

E chiar moarte-n paradis.

E şi moarte e şi vis

E tăcere-n paradis

E plăcere, e dreptate

Eu de ele nu am parte – de ele să nu ai parte

e-ntuneric e lumină,

Ziua bună n-o să vină – ziua bună să nu-ţi vină

Câmpul totul este nins

E durere-n paradis

Îngerii iar ning pe noi – îngerii iar ning pe tine

şi te-acopăr cu nevoi – şi te-acopăr cu ruşine,

când să mai păşim o treaptă – când vei mai păşi o treaptă

ne vindem ca pe o marfă – te vei vinde ca pe-o marfă.

Când încerci să fugi din tine – de-o să-ncerci să fugi de tine

Vine hoţul şi te prinde – vine dracul şi te prinde

Când încerci să te ajungi – de-o să-ncerci să te sjungi

Cazi şi te trânteşti pe brânci – o să cazi târâş pe brânci.

De visezi să mai trăieşti

tu uitat vei fi pe veci – uitată vei fi pe veci

În păcatul greu căzut – în păcatul greu căzută

toată lumea te-a văzut – de lume vei fi văzută.

Dar de sufletu-ţi prezinţi – iar când sufletu-ţi prezinţi

părăsit vei fi de minţi – părăsită eşti de minţi

între scândurile reci

nu vei bea din vinuri vechi

s-ar băga în tine viermi

şi salvat de alte ierni

te vei transforma curând

din cenuşă în pământ.

„Poate peste timp lumea o să mă cheme

Dar eu o sa fiu plecat de multă vreme.

Şi când pierdut voi fi în negre ceţuri

Voi căutaţi-mă o clipă în tristele-mi versuri.”

Florea Guşă, „Florea Guşă – Pictor şi poet, Antologie îngrijită de Ana Berengea şi Ionela-Maria Berengea”