COMUNICAT DE PRESĂ PNL

Liga Aleşilor Locali

Campania electorală nu s-a terminat ! Crin Antonescu a obţinut un scor important la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale şi a dovedit că poate să mobilizeze o parte a electoratului, amorţită şi dezamăgită de clasa politică.

Acum, între cele două tururi de scrutin, Partidul Naţional Liberal trebuie să valorifice votul din 22 noiembrie, prin intermediul tuturor liberalilor şi să continue mobilizarea la vot.

PNL rămâne consecvent poziţiei anunţată deja cu o lună în urmă de Crin Antonescu în favoarea unui guvern Klaus Johannis şi a unui program de guvernare bazat pe principii liberale şi salută decizia UDMR de susţienere a acestui proiect. Pentru a duce la îndeplinire acest proiect, care reprezintă şi dorinţa populaţiei, electoratul PNL trebuie mobilizat astfel încât proiectul nostru cu Klaus Johannis să devină realitate. De aceea, votul electoratului PNL trebuie să se îndrepte către Mircea Geoană, care şi-a asumat împreună cu PSD susţinerea soluţiei prezentate de PNL având ca obiectiv scoaterea României din criză prin intermediul guvernului Johannis.

Partidul Naţional Liberal rămâne fidel principiilor liberale şi se poziţionează ca singurul partid de dreapta de pe scena politică românească. Partidul Naţional Liberal nu va trăda încrederea electoratului şi va continua lupta împotriva sistemului corupt promovat de Traian Băsescu şi a minciunilor promovate de acesta şi PDL, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin prezenţa la vot a electoratului liberal care să îşi exprime dorinţa pentru un guvern condus de un premier independent: Klaus Johannis.

Partidul Naţional Liberal se arată deschis către toţi liberalii din interiorul Partidului Democrat care doresc să se alăture, în perioada dintre 22 noiembrie şi 6 decembrie, Partidului Naţional Liberal. Acesta este momentul pentru ca toţi cei cu principii liberale să-şi demonstreze dorinţa de schimbare, iar PNL încurajează acest demers.

Este obligatorie continuarea campaniei electorale şi a mobilizării electoratului, în paralel cu accentuarea poziţionării PNL în favoarea unui guvern Johannis, cu un program de guvernare bazat pe principii liberale şi împotriva falsului demers de dreapta al partidului condus de Traian Băsescu.

Presiunea preşedinţilor de consilii judeţene asupra primarilor nu va mai fi un element de constrângere, întrucât – în programul de descentralizare şi modernizare a administraţiei publice locale – viitoarele finanţări pentru administraţia locală se vor putea face direct către comune, oraşe şi municipii pe baza bugetului minim de funcţionare şi de proiecte, care să asigure bugetul de dezvoltare.

Prin urmare,

Aşteptăm de la toţi liberalii, considerând ca fiind o condiţie obligatorie pentru îndeplinirea obiectivului nostru, mobilizarea pentru o prezenţă la vot la fel de mare ca aceea din 22 noiembrie, dar şi un scor cât mai mare în favoarea candidatului Mircea Geoană, care susţine deja proiectul nostru cu Klaus Johannis.

Preşedinte LAL, Secretar General LAL,

Aristotel CĂNCESCU, Ionel CHIRIŢĂ,

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5