Zile

Ne aflăm la începutul lunii noiembrie. Toamna târzie este un anotimp care nu întotdeauna ne este pe plac. Rece şi udă, ne face să fim melancolici şi trişti. Duminică a fost Ziua Morţilor. Luminaţia. Şi sâmbătă a fost tot zi de luminaţie. Obiceiul adună în jurul mormintelor pe cei din acelaşi neam cu tine. Mai vin prieteni şi cunoştinţe. Adică veneau. Înainte vreme. Acum întâlnim trei situaţii. Urmaşii în viaţă fie nu vin deloc şi lasă mormintele în plata Domnului. Fie vin în alte zile decât în cea care trebuie, fac ce fac şi „scapă” şi de treaba aceasta. De parcă acesta ar fi scopul. Să „scape”. Aceia care vin în ziua care trebuie, de 1 Noiembrie, se ocupă de morminte dar nu vor să se întâlnească cu tot neamul la un loc, pentru că, din diferite motive, nu se mai înţeleg. Şi atunci vin la ora diferite ale aceleiaşi zile pentru a nu se privi în ochi. Aici s-a ajuns. Cei din morminte se uită la noi ce facem şi ne mustră. Uităm că fiecare dintre noi acolo vom ajunge, mai devreme sau mai târziu, că vrem, că nu vrem. La un moment dat totul se termină. Faptul că viaţa se sfârşeşte se întoarce împotriva noastră. Dar uităm. Mereu uităm.

Luminaţia rămâne un gest de respect pentru cei care au plecat dintre noi. Să-i păstrăm în sufletul nostru atât timp cât vom trăi. Să fim buni, corecţi şi cinstiţi cu noi înşine şi cu ceilalţi din jurul nostru. Să încercăm să ne găsim drumul drept în viaţă. Să avem mare grijă de cei care depind mai mult sau mai puţin de noi. La urma urmei viaţa merită trăită, aşa cum este ea. Dimineaţa fiecărei zile ne aduce noi raze de speranţă că mâine va fi mai bine. Ne rugăm la Dumnezeu pentru aceasta.