Agenţii economici vor avea o linie telefonică verde pentru reclamarea organelor de control
Agenţii economici vor avea cui să se plângă dacă vor avea nemulţumiri privind modul de desfăşurare a controalelor fiscale. Dacă instituţiile de control îi vor deranja cu prea multe controale şi vor considera că sunt hăituiţi cu astfel de verificări, contribuabilii vor putea pune mâna pe telefon să sune la o linie verde care le va înregistra plângerea.
Aceasta a fost una dintre măsurile anunţate de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice încă din urmă cu câteva luni, iar acum aceştia au readus în discuţie subiectul, anunţându-şi intenţia de a pune în practică ce au promis în urmă cu ceva timp.
Dacă în urmă cu câteva luni, această intenţie era anunţată în contextul în care conducerea centrală a finanţiştilor îşi exprima noua linie a activităţii, promiţând atunci că nu se vor urmări excesele în controale, scopul fiind eficientizarea acestor acţiuni de control, acum aceştia vin cu o nouă promisiune, că până la sfârşitul acestui an, agenţii economici vor avea la dispoziţie această linie verde pentru comunicarea exceselor de zel din partea organelor de control fiscale.
,,De această intenţie am auzit cu mai multe luni în urmă, dar se pare că totul a rămas la stadiul de promisiune. Excesul de zel al celor care efectuează astfel de controale este tot mai evident iar o asemenea măsură ar fi binevenită", a declarat unul dintre patronii bistriţeni.
Citiţi şi:
- Termenul de declarare şi de plată a obligaţiilor fiscale este 19 decembrie!
- Finanţele Publice au încasat aproape 300 de milioane de lei din executare silită
- Finanţele Publice au încasat aproape 300 de milioane de lei din executare silită
- Controale la brutării şi spaţii de depozitare
- Ec. Dorina Cicioc (șef AJFP BN): Aproape 2 miliarde lei încasate la buget! La nivelul județului nostru sunt peste 132.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice!
Comentarii
cand o sa inteleaga acele doamne de la protectia consumatorului ca controalele trebuie facute cu bun simt ;sa nu exagereze cu amenzile ca si asa firmele o duc foarte greu datorita lor si a impozitului forfetar multe firme s-au inchis si se vor mai inchide exagereaza cu controalele aceste doamne
Adaugă comentariu nou