Bistriţeana Dacie Literară

Numărul pe septembrie al apreciatei reviste culturale “Dacia Literară”, musteşte de operele bistriţenilor. Încă de pe pagina întâi tronează lucrarea “Oraşul din camera lui”, semnată de Georgiana Vrânceanu. De altfel, în acest număr grafica este semnată de participanţii la tabăra din valea Vinului, organizată de porta Florica Dura, prezentă şi ea cu versuri: Cristian Târnovan, Marian Coman, Maxim Dumitraş, Mircea Mocanu, Marcel Lupşe. Vasilian Doboş spune despre Valea Vinului că are o aură metafizică şi “peste toate acestea energia stăvilită a minunatei Florica Dura, cu sufletul ei acoperind Valea Vinului, un fel de carafă de Aur, un fel de Inimă a Vinului…”. Nume importante ale literatuii române semnează şi de această dată în publicaţia a cărui coordinator este Lucian Vasiliu. Strict pe Bistriţa menţionăm imaginile de al festivalul de poezie “Rondul de noapte”, organizat de scriitorul Mircea Măluţ, impunându-se în décor luneta poetului Al. C. Miloş, Casa Vinului, regulamentele de la festivalurile Liviu Rebreanu şi George Coşbuc. Printre cărţile primate la redacţie sunt şi “Casa teslarului”-Ioan Pintea, “Iubire de bufon”-David Dorian, “Dulcele meu amar”-Elena M. Cîmpan, “Don Quijote rătăcitorul. Jurnal iberic”- Gelu Vlaşin. Un număr de sărbătoare precum recolta toamnei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5