Conservatorii se reorganizează…chiar cu demiteri
-
View the full image
foto
Organizarea eficienta a partidului în teritoriu şi dinamizarea comunicării între structurile centrale şi teritoriale reprezintă principalele obiective ale Partidului Conservator (PC), a afirmat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Georgiu, liderul interimar al filialei judeţene a PC B-N.
Ioan Georgiu a atras atenţia ca întreaga reorganizare a partidului este menita să facă din PC un partid puternic, o adevărată echipă, „cu oameni vechi şi noi”.
„Am început reorganizarea partidului în teritoriu. Au avut loc două Conferinţe Comunale, la Lechinţa şi Sângeorz-Băi. La organizaţia locală a PC Lechinţa a fost ales preşedinte, Damian Fizeşan, un om serios care ne-a promis sprijin pe viitor. Tot la Lechinţa, m-am întâlnit cu 50-60 de persoane care au aderat la PC. La filiala din Sîngeorz-Băi a fost reconfirmat în funcţie, fostul preşedinte Viorel Mureşan”, a spus Ioan Georgiu.
De asemenea, Biroul executiv Judeţean al PC a desemnat-o pe Adriana Uţiu, ca responsabilă de reorganizarea activităţii femeilor conservatoare, iar Radu Căilean va răspunde de tinerii conservator.
Consilierii locali PC „momiţi” de partenerii de alianţă
Ca un adevărat lider, chiar dacă momentan, unul interimar, Ioan Georgiu le-a atras atenţia consilierilor locali conservatori să se implice mai mult în activitatea partidului pe care îl reprezintă şi să nu se mai lase „momiţi” de diverse partide politice. Georgiu a făcut referire la trei consilieri locali ai PC ( Maria Chiş – Ciceu Mihăieşti; Simion Şoş – Spermezeu şi Mănăilă Moldovan din Miceştii de Câmpie), cărora le reproşează faptul că nu s-au prezentat la şedinţele de lucru ale partidului.
„Atrag atenţia celor trei consilieri locali ai PC care nu s-au prezentat la întâlnire că, au fost aleşi pe listele de consilieri ale conservatorilor. Suntem decişi să luăm măsurile statutare pentru cei care nu-şi fac datoria (…) Înainte de a lua o decizie finală, vom mai încerca să purtăm discuţii cu aceştia, dar dacă cei trei consilieri locali nu vor respecta statutul şi legea, vom lua măsurile necesare”, a menţionat Ioan Georgiu, preşedinte interimar PC B-N.
Potrivit lui Georgiu, oamenii din partid i-u fost momiţi chiar de către partenerii de alianţă, adică de cei din PSD.
„L-am rugat pe Radu Moldovan (n.r.-preşedintele PSD B.N) să-mi lase oamenii în pace, să nu încerce să îi atragă de partea lui”, a precizat liderul conservator.
Partidul Conservator are în judeţul nostru un număr de 29 de consilieri locali.
Adaugă comentariu nou