Maica Domnului, Maica îndurărilor – preînchipuită în Vechiul Testament

Fericiti, de trei ori fericiti creştinii şi neamul creştinesc care cinsteşte cu iubire şi pietate pe Maica Împăratului Vieţii, a Aceluia prin care răsăritu-ne-a nouă lumină mare şi veşnică. Unde vom găsi îndeajuns cuvinte să slăvim marea dragoste a Fiului lui Dumnezeu, Care a binevoit a se întrupa dintr-o pământeancă, devenind astfel Fratele nostru mai mare întru omenitate, Salvatorul întregului neam al oamenilor? Astfel s-au refăcut legăturile noastre cu Părintele ceresc, deschisu-s-a Raiul pierdut, îngeri şi oameni cântă împreună Ziditorului şi Mântuitorului, iar Maica Cuvântului este supravenerată, ca fiind “mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără asemănare decât serafimii”, Împărăteasă a îngerilor şi bucurie cerului şi oamenilor. Minunaţi sunt sfinţii, dar firesc, “alta este cinstirea robilor şi alta a împăraţilor”, precum glăsuieşte un mare duhovnic român.

Planul lui Dumnezeu de a mântui lumea prin mijlocirea Maicii Domnului s-a arătat în chip “tainic şi umbros”(cum spune Ilie Cleopa) încă dintru început de lume, de la căderea protopărinţilor, vestindu-se că ”sămânţa femeii zdrobi-va capul şarpelui”Geneza,3.15). Interesantă zicere: ”sămânţa femeii”, fiindcă Mântuitorul lumii se va zămisli într-o fecioară preacurată fără a fi nevoie de bărbat, căci “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” – vesteşte îngerul Domnului fecioarei din Nazaret. Astfel, prin Eva cea de demult se întrezărea Noua Evă, prin mijlocirea căreia neamul omenesc se va ridica iarăşi la demnitatea pe carea pierdut-o.

Planul mântuirii se poate întrezări în multe semne veterotestamentare, pentru cei înţelegători, deoarece, “Noul Testament în cel vechi se ascunde”, după cum spune Fericitul Augustin, toate vestindu-se nouă dinainte. Porumbiţa care aduce lui Noe ramura de măslin vestind încetarea potopului, e văzută de Sfinţii Părinţi ca preînchipuire a Maicii Domnului, căci precum aceea vestea încetarea potopului şi începutul unui nou veac, la fel Preacurata Fecioară – porumbiţa cea aleasă deDumnezeu şi deDuhul Sfânt, prin naşterea lui HRISTOS aduce semn că s-a apropiat răscumpărarea păcatelor, izbăvirea din vechea şi apăstoarea robie.

Tot semn al mijlocirii şi refacerii legăturii cu cerul este scara lui Iacov pe care îngerii urcă şi coboară, refăcând armonia începuturilor. Maica Domnului este scara pe care Dumnezeu se coboară la noi şi prin care firea noastră reînnobilată prin HRISTOS se urcă iar la cer.

Rugul aprins, privit de Moise cu spaimă şi uimire o preînchipuie şi el pe Maica Preacurată, fiindcă precum acela nu se mistuia, Fecioara Maria a primit în sine focul dumnezeirii şi nu s-a ars, din pricina că era Preacurată, mai pură decât crinii Hebronului.

Toiagul lui Aaron ce a odrăslit şi chiar a înflorit este un alt simbol minunat, căci modelul tuturor fecioarelor a răsărit din părinţii Ioachim şi Ana când aceştia erau sterpi şi neroditori. Şi sfeşnicul cu şapte lumini, veterotestamentar, arată pe cea împodobită cu toate darurile Duhului Sfânt, strălucind în lume şi devenind model şi mângâietoare şi rugătoare pentru toţi. Ea este preînchipuită şi de Cortul cel sfânt şi Tablele Legii. Şi prin uşa cea minunată şi încuiată,văzută de profetul Iezechiel, prin care numai Domnul a trecut, lăsând-o astfel încuiată, căci naşterea minunată alui HRISTOS nu a stricat fecioria celei mai sfinte între femeile născute pe acest pământ. MaicaDomnului este muntele cel sfânt întru care a binevoit Dumnezeu, norul cel de porfir şi aurit prin care Dumnezeu coboară la noi. Profetul-împărat David a văzut-o prin Duhul Sfânt stând de-a dreapta scaunului Dumnezeirii (Psalm 44,11), “fiindcă cel ce stăpâneşte fulgerele cerului în ea s-a oprit şi a locuit.”

Bogăţie mare vom afla în cele vechi prevestite, iar acum, când Lumina lui HRISTOS s-a revărsat în lume prin mijlocirea unei minunate fiinţe omeneşti, sufletele creştinilor sunt pline de bucurie mare, duhovnicească. De la crinul cel alb adus de îngerul Gavriil celei Preacurate şi desăvârşite, până la ramura de finic ce vesteşte triumful vieţii la Adormirea Maicii Domnului, pare că lumea întreagă se află într-o grădină ce preînchipuie Raiul şi fericirea eternă.

Dacă noi, pământenii aducem cinstire şi iubirea noastră mamelor noastre, dacă împăraţii lumii voiesc să-şi cinstească pe mamele care i-au născut, cu atât mai mult noi creştinii bucura-ne-vom veşnic de Maica Împăratului vieţii, chemând-o în vieţile noastre cu toată dragostea: “Santa Maria, Mater Dei, ora pro nobis pecatoribus, nunc et in ora mortis nostris”(Preasfântă Fecioară, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ora morţii noastre).