Dorel Cosma, Cetăţean de Onoare al oraşului Karditza
În cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri de folclor organizat în Grecia, la Karditza, în faţa a peste 5000 oameni, în piaţa mare a oraşului, prof. dr. Dorel Cosma a primit titlul de Cetăţean de Onoare, oferit de primarul localităţii, în prezenţa autorităţilor. Distincţia de onoare a fost acordată pe un fundal muzical românesc, asigurat de ansamblul Hora. Titlul a venit în urma a 20 de ani de colaborare a prof. dr. Dorel Cosma, vicepreşedinte al Uniunii Europene de Folclor, cu animatorii culturali din ţara elenă. Pe baza relaţiilor de prietenie, Dorel Cosma a oferit posibilitatea ansamblului folcloric „Doina someşană” din Sângeorz-Băi, de a se deplasa la Festivalul Internaţional de Tradiţii care se desfăşoară în localitatea Tesalonic.
Din Grecia, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” s-a deplasat în Franţa, de unde ne-a împărtăşit telefonic bucuria participării la Festivalul din localitatea Voiron, unde şase ţări (România, Ecuador, Noua Zeelandă, Serbia, Insula Mayote şi Franţa) au prezentat cele mai frumoase obiceiuri care le individualizează pe plan mondial. Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş” a impresionat la parada portului popular şi în concertele susţinute la Voirone şi în localităţile apropiate, prin ţinuta impecabilă prin cântecul, jocul şi dansul din toate zonele ţării. Conducerea muzicală a orchestrei profesioniste este asigurată de Sorin Joldeş, coregrafia aparţine lui Teodor Puşcaş, ansamblul fiind însoţit de soliştii vocali Petre Petruse, Viorel Spânu şi Adina Băieşu. În cadrul festivalului, la expoziţia gastronomică, România s-a prezentat cu fasole cu ciolan de porc. „Cununa de pe Someş” va reveni acasă pe 6 iulie, după un turneu în care a fost adevărat ambasador al României.
Tot cu sprijinul directorului Dorel Cosma, în perioada 20-28 iulie, prin Federaţia Română de Folclor, pe care o prezidează, ansamblul Someşul din Beclean va fi prezent într-o serie de manifestări culturale pe meleagurile franceze.
Citiţi şi:
- Dorel Cosma, recunoaştere internaţională
- Ansamblul Cununa de pe Someş îşi confirmă statutul de profesionist în Franţa. Patru ambasadori vor fi prezenţi în Bistriţa
- Dorel Cosma, Cetăţean de Onoare în San Giovanni Rotondo, Italia. Al Bano, anul viitor la Bistriţa?
- Preşedintele IGF, Dorel Cosma, şi Orchestra Cununa de pe Someş, la Voiron, Franţa
- Dorel Cosma a devenit membru al Academiei Româno-Australiene
Adaugă comentariu nou