Teaca: Alegeri europarlamentare – 7 iunie 2009
Alegerile europarlamentare din 7 iunie a.c. au fost băgate în seamă prin prezenţa la vot a unui număr de 2032 de alegători din totalul de 4700 înscrişi pe liste la nivel de comună. Rezultatele finale arată că PSD+PC s-a mobilizat cel mai bine, obţinând 1150 de voturi, adică 58,7% din numărul total de voturi exprimate, urmat de PD-L cu 471 de voturi – 24,5%, UDMR – 106 voturi – 5,39%, PNL 45 de voturi – 2,39%, PRM – 59 voturi – 3%, PNŢ – 24 voturi – 1,2%.
Din cifrele de mai sus reiese că marele perdant al acestor alegeri la nivel local este PD-L, care era la vârf de 18 ani, dar din 2008, când a pierdut primăria comunei, are un trend descendent şi aceasta din cauza celor care îl conduc în prezent, organizaţia locală, de fapt, nefiind condusă de nimeni, doar ocazional, ca acum, arătând că încă mai există. De asemenea, şi la nivel de Consiliu Local, unde deţine 4 locuri de consilieri, cele două partide aflate la guvernare se duşmănesc de moarte în detrimentul intereselor generale ale comunităţii locale, deşi trăiesc şi muncesc în aceeaşi comunitate. Un rezultat catastrofal l-a obţinut la alegerile europarlamentare locale PNL – cu 2 consilieri locali – care a numărat doar 45 de voturi, în procent de 2,29%! Ce să însemne acest lucru? Nici organizaţia etnică UDMR nu a fost suficient de disciplinată, obţinând un procent de doar 5,3%, cel mai slab de până acum, deşi are un reprezentant de elită în Consiliul Local.
Cu o prezenţă de aproape 50% din totalul alegătorilor înscrişi pe liste la nivel de comună se poate aprecia că cetăţenii cu drept de vot din această parte a judeţului au fost destul de interesaţi de rostul acestui scrutin pentru politicienii români care vor reprezenta ţara în Parlamentul European, rămânând ca aceştia să dovedească ţării că vor lupta, prin toate mecanismele politice pe care le au la îndemână, pentru binele românilor care au devenit cetăţeni europeni cu toate drepturile legitime ce li se cuvin din această calitate.
În final, se poate aprecia că dacă PSD are plus PC, iată că şi PD-L s-a pricopsit cu plus EBA, adică PD-L + EBA. Astfel, putem spune că E BAI mare! Când va scăpa oare această ţară de ESCU?
Adaugă comentariu nou