Florile recunoştinţei

10 Mai 2009 – Zi aniversară pentru distinsul profesor arhidiacon , care mai adaugă o filă la cartea vieţii sale şi peste patru decenii de activitate muzicală şi dirijorală.

Licenţiat al Facultăţii de Muzică şi a celei de Teologie, a venit la Bistriţa, a băut apă din râu şi aici a rămas.

Având în sânge crezul moroşanului de a da vieţii sensul ancestral şi de a înmulţii talanţii, a marcat fiecare treaptă a celor peste patru decenii de activitate cu folositoare şi meşteşugite fapte.

Alături de activitatea de la catedră, prin uriaşe eforturi, a modelat voci reuşind să ridice şi să ţină sus ştacheta muzicii corale în acest colţ de ţară şi să stabilească la Bistriţa etalonul exigenţelor în domeniu.

În urmă cu peste patru decenii au răsunat sub bagheta sa vocile uriaşului Cor al Sindicatelor bistriţene pe stadionul oraşului. Au urmat florile succeselor în ţară şi în străinătate.

După 1989 şi-a pus în valoare şi latura spirituală a pregătirii sale incluzând în repertoriul formaţiilor corale aflate în pregătirea sa şi piese sacre din repertoriul naţional şi din cel universal.

A pregătit cu exigenţa-i cunoscută coruri bisericeşti şi câteva generaţii de cântăreţi bisericeşti ce fac cinste multor parohi ortodoxe din judeţ şi din afara lui, iar Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului l-a ridicat la rangul de arhidiacon.

Prin eforturi uriaşe a reuşit să-i clădească societăţii Corale „A. Mureşanu” din Bistriţa postura de lider al muzicii corale din zonă şi să fie cunoscută şi sub numele de „Micul Madrigal”.

Despre evoluţia prestigioasei formaţii corale s-a vorbit şi s-a scris mult la momentele respective în ţară şi în străinătate.

Corala „Deisis” a Catedralei din Năsăud accede şi ea pe podium datorită neobositului dirijor Cornel Pop. Nu o dată aceste coruri înfrăţite au cântat împreună sub aceeaşi magică baghetă. Duminică, 3 Mai a.c., cele două formaţii corale au susţinut împreună răspunsurile la Sf. Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca primind alese aprecieri şi mulţumiri din partea Î.P.S. Bartolomeu.

Domnia sa are casa plină de muzicieni, cei doi copii, Roxana şi Cornel jr. îmbrăţişând şi ei cariere muzicale şi urmându-şi părintele şi în arta dirijorală.

Aniversările de azi sunt prilej de frumoase aduceri aminte despre activitatea sa şi de mulţumiri şi recunoştinţă pentru modul său veşnic tânăr de a aborda această grea dar frumoasă activitate ce îl înnobilează.

La acest ceas aniversar, Societatea Corală „A. Mureşanu” din Bistriţa îi mulţumeşte pentru uriaşa sa capacitate de muncă, îl felicită şi îi adresează tradiţionala ei urare în versuri:

„Iar azi la zi aniversară

La unison îţi glăsuim

Să ne trăieşti Ani Mulţi, Maestre,

Să ştii şi azi că te iubim!”

prof. Pop Ştefan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5