Ambasadorul Chinei, la Bistriţa
Republica Populară Chineză este interesată să mărească volumul investiţiilor din România, dar şi din judeţul Bistrita-Năsăud. În acest sens, ambasadorul Chinei în România, Liu Zengwen se va afla, astăzi, la Bistriţa în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, dar şi cu autorităţile locale, pentru a bune bazele unor relaţii economice de lungă durată, la nivelul judeţului.
Aflat în vizită prin ţară, ambasadorul Chinei a declarat că relaţiile dintre cele două ţări sunt fructuoase, dovadă fiind şi cele 400 de milioane de dolari, cât este valoarea investiţiilor chineze în România.
„Mi-am exprimat dorinţa de a dezvolta mai departe relaţiile dintre cele ţări. Investiţiile chinezeşti în România vor fi din ce în ce mai mari, pe măsură ce se va ameliora şi cadrul juridic referitor la investiţii din ţara dumneavoastră”, declara Excelenţa Sa Liu Zengwen.
Liu Zengwen s-a născut în septembrie 1954 în Provincia Shandong, Republica Populară Chineză. Este căsătorit şi are un fiu. Din 2007 este ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al R.P.Chineze în România.
Citiţi şi:
- Judeţul Bistriţa-Năsăud a devenit membru al Asociaţiei de Prietenie Româno-Chineze
- Ambasadorul Chinei, Excelenţa Sa Huo Yuzhen, la Bistriţa
- Deputatul Doina Pană, prezentă la recepţia de final de mandat al ambasadorului Chinei, Huo Yuzhen
- Ambasadorul Chinei, la Bistriţa. Întâlnire cu primarul Ovidiu Creţu. Vezi ce s-a discutat!
- Vicepreşedintele CJ, Dorin Popescu, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a Chinei
Adaugă comentariu nou