Deputatul Doina Pană, prezentă la recepţia de final de mandat al ambasadorului Chinei, Huo Yuzhen

Deputatul social-democrat Adriana Doina Pană a participat, la recepţia de rămas bun organizată de ambasadorul Chinei în România, Huo Yuzhen.

„La final de mandat al d-nei Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România, d-na Huo Yuzhen. Un diplomat de excepţie şi-a luat rămas bun”, a precizat parlamentarul bistriţean.

În calitate de ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a participat la parafarea Memorandumului de înţelegere  privind cooperarea în domeniul pădurilor, conservării zonelor umede şi protecţiei vieţii sălbatice.

 

              ***   

              Ambasadoarea Huo Yuzhen a declarat, în cadrul evenimentului, că în cei trei ani petrecuţi la Bucureşti relaţiile sino-române "au devenit mai stabile, mai eficiente şi mai spectaculoase", subliniind că în 2013 Li Keqiang a fost primul premier chinez care a vizitat România în ultimii 20 de ani, iar Victor Ponta a fost de două ori în China.

"În ultima decadă volumul comerţului bilateral a crescut cu 34%. Exporturile României către China s-au majorat de patru ori. Anul trecut, volumul relaţiilor comerciale a depăşit 4 miliarde de dolari", a spus Huo Yuzhen., citată de Mediafax.

Totodată, diplomatul i-a invitat pe producătorii români să vină în China cu mai multe produse.

"Astăzi, cetăţenii chinezi pot gusta la ei acasă vinul românesc Feteasca Neagră şi apa Borsec. Acest lucru demonstrează interconexiunile apropiate dintre piaţa românească şi cea chineză la toate nivelurile. Invităm şi mai multe produse româneşti să intre pe piaţa chineză", a spus aceasta.

***

Ambasadorul Chinei în România, Huo Yuzhen, s-a aflat, în august 2012, la Bistriţa, având întâlniri cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, ai Primăriei Bistriţa, dar şi cu oameni de afaceri, pentru a bune bazele unor relaţii administrative şi economice de lungă durată. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5