Cei care-i umilesc pe scriitorii eroi

Generalul Nicolae Pleşiţă n-a murit, ba are acelaşi tupeu, am avut senzaţia în zilele trecute. Mental, parcă-l revedeam, înfoiat la televizor, lăudându-se cum l-a bătut pe Paul Goma. Care a fost un infractor în ochii comuniştilor, iar el, generalul Pleşită, adevăratul patriot, apărătorul realizărilor regimului. Starea mi-a fost provocată de citirea în ziarul „Adevărul” a unui text duhnind ideologic, semnat de Liu Zengwen, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, intitulat ,,Câinii latră, caravana trece". În opinia reprezentantului Chinei la Bucureşti, şi noi suntem nişte „câini” până la urmă, fiindcă autorităţile române au decis să trimită ambasadorul ţării noastre la Oslo la ceremonia acordării Premiului Nobel pentru Pace lui Liu Xiaobo, un celebru disident chinez, critic literar şi scriitor.

Înţeleg că Liu Zengwen a scris materialul după indicaţiile partidului său, care trimite chitanţe familiilor condamnaţilor la moarte pentru gloanţele folosite la execuţie. Şi că a dorit să se achite sârguincios de sarcină. Însă, ce-a ce m-a revoltat cu adevărat au fost rândurile următoare: „Cu 21 de ani în urmă (Liu Xiaobo-n.m- A.P.), după ce a participat la tulburări sociale şi a fost arestat de poliţie, în cursul anchetei spre surprinderea celor din jur, a îngenuncheat, a cuprins în braţe picioarele anchetatorului şi, cu lacrimi în ochi, a implorat iertare.” Vedeţi vreo diferenţă între lăudăroşenia lui Pleşiţă, despre cum l-a tras de barbă şi l-a înghiontit pe Goma, şi aceste cuvinte? Aceeaşi dorinţă a reprezentantului comuniştilor de-a umili în public victima, povestind lucruri jenante, o victimă considerată erou de restul lumii. N-am de unde să ştiu dacă Liu Zengwen chiar crede că a procedat corect aşternând mai ales aceste rânduri din articol şi, în definitiv, nu mă interesează. Cum nu ştiu dacă după schimbarea regimului politic din China, dacă o să se întâmple, n-o să-i fie ruşine pentru ele. Lui Pleşiţă nu i-a fost. A murit fără să-i pară rău pentru nimic.

„Libertatea nu e un drept, e asumarea unui risc”, era de părere Denis de Rougemont. Se potriveşte şi în cazul lui Goma, şi în cazul lui Liu Xiaobo. Ei sunt doi eroi în viaţă, demni de admiraţie şi respect. Două exemple de verticalitate, pentru cine ştie să vadă.

Prin participarea României la festivităţile de la Oslo, după ezitări penibile, am dovedit că nu suntem de partea călăilor. Că am făcut-o împinşi de la spate de restul ţărilor din U.E., e altă treabă.

Alexandru Petria