Fiinţă & Trăire

…undeva, “irgendwo – somewhere”, într-un spaţiu “place-Ort” dintr-o fostă capitală federală, a unui ultim fost imperium european…

…cândva, “irgendwann-somewhen” într-un moment al temporalităţii, ce mărturiseşte un secol şi jumătate de la Unirea unor Principate ce a suprimat “aufheben-abolish” un sub-hotar european “Undergrenze – under Border!

…cineva, “irgendjemand-someone” ce actorind stelar într-o formă nenumită într-o vecinătate a lui Hudson River, re-actorind “re-actor-ing” oarecum similar în vecinătatea “Nechbarschaft-neighbouringhood” lui Rhein River, re-întâlnindu-l şi re-cunoscându-l… undeva în mijlocul conglomeratului mioriticului teutonizat, cu totul opus liniştii sau tonurilor medii de conversaţii…

-Press – Asemănătorul îl re-întâlneşte pe asemănător, sau asemănătorul îl recunoaşte pe asemănător “the like recognizes the like”!

Actor –“Întâlnirea şi recunoaşterea sunt datorate Zeului “gottheit is Begegnung”! Deci, dacă transfer înspre Zeu Întâlnire, Recunoaştere, Asemănare “die Begegnung – die Wiedererkennung – die Ahnlichkeit” atunci admit că există Destin “das Schicksal” şi şansă “Fortunas!”

-Press – “Pentru început ajunge, o să revin mai târziu…”

-Actor – “OK Sunt deschis oricărei forme de Auditorium!”

…o jumătate de oră mai târziu… acelaşi loc, dar într-o altă succesiune temporala “temporality succession”, sau într-un fragment de temporalitate ulterior primei întâlniri, primei recunoaşteri, sau primei identificări întru asemănare…

-Press – “Actorul, actorind pe scenă, indiferent de reprezentaţie, deci în “act-ing” sau, de ce nu, “Actor-ing”, îşi oferă lui însuşi o limită “peras” sau îşi provoacă “sich herausfordernd Challenge” o stare de delimitare “apeiron” întru producerea unor forme de magie, de mysterion, de mythologic prezentizat, conferind actului scenic un echivalent de “actus”, de dualism “act-potenţialitate” ca energie şi dynamism întru percepţia auditoriului”.

-Actor -…se scuză faţă de grupul de la masă din salonul de recepţie, şi mă invită în salonul alăturat, în care intensitatea decibelilor din exprimarea sapientică e sensibil redusă…” Înţelegi, pentru dialog avem nevoie de o anumită linişte, de o înţelegere reciprocă a cuvintelor, a sensurilor lor, nu-i aşa?”

-Press -…rămân puţin surprins de gestul lui… am ieşit din generalitatea festivă păşind parcă pe o scenă imaginară… gestul brusc, quasi-instantaneu de re-scenizare, de re-spaţializare a întâlnirii, a recunoaşterii, a asemănării… s-a delimitat de ceilalţi, creând un hotar de magie între Auditotium (Celălalt) şi eu, anonim-Press… re-coordinând spaţialitatea dialogului (a dat un răspuns dialectic) … a indus printr-un gest de De-Spaţializare “Ent-Räumlichkeit” starea de Singularitate… “Acum, fiindcă ne putem auzi mai bine, încerc să-ţi răspund prin forme similare între limită şi nelimită, “peras” şi “apeiron”, deoarece Actorul este Facere şi desfacere ca magie, myster, myth, el Actorul este un Actant al scenei, un mărturisitor prin Cuvânt “Verbum” un Înainte Mergător cum se exprima un venerabil călugăr de undeva din preajma valurilor albastre, din triada valuri-ochi-ceruri de deasupra… Actorul încearcă să surprindă atât cerul de stele de dedesubt, cât şi deasupra cer de stele”.

-Press –“Între cele două ceruri de stele, Sinele Actorului se simte presat înspre propriul adânc, întru adâncire, sau dimpotrivă, se eliberează, se deschide scenei, auditoriului, chiar dacă în momentul de faţă eu sunt un Auditoriu-Singular, dar chiar ca singularitate, eu încerc să reprezint şi să mă prezint ca Auditorium”.

-Actor – “Mă concentrez în propriu-mi Sine ca să mă pot desface Celorlalţi, mă adâncesc în mine însumi ca să pot ţâşni, pe scenă, pe platou, care ţâşnire, zbor, ascensiune, nu e doar theatru, ci e limbajul meu, phonologic, mimetic, pantonimic, trupesc, al mişcării înspre sine şi înspre Ceilalţi, în acest Continuum Translatio a lui Acting scenic, a unui pulsional ce se deface dăruind magia, uitarea, care este formă a memoriei, nuu? Cât despre Auditorium pe care îl invoci, el surprinde şi cuprinde actul scenic în funcţie de puterea lui de observaţie, de Observatorul “der Beobachter” ce înregistrează conţinuturi semnificante; crede-mă, nu exagerez când afirm că Observatorul este un perceptiv de temporalitate, de spaţialitate, de causalitate, toate trăite emoţional! Concluzionând, actul scenic, în acel “Actor-ing” pe care l-ai introdus cu un anumit sens philosific, şi pe care deocamdată mă abţin să-l contest sau să-l aprob, deci acting, nu este nici ştiinţa empirică, gen biologie sau astronomie, nici ştiinţa non-empirică, gen matematică sau logică! De aceea, este foarte greu de spus ce echivalente ar exista între actul scenic şi perceptivul sufletesc al Auditoriului-Observator”.

Press –“Publicul-Auditorium este în maxima lui generalitate o Fiinţă, unDa-Sein, care este acum, aici, în prezentitate “Anwesenheit” fiind în trans-subiectivitate faţă de actul scenic, dar încercând permanenta ei obiectivare cu Sinele Propriu deci, eu, eu un anonim, sunt public sau individ, sunt Auditorium sau Singularitate, fără să realizez desigur, câte din formulările mele sunt înţelese”.

Actor – “Publicul este Fiinţa, este Dasein cu care respir un Co-existent, cu care plâng, mă împărtăşesc, trăind finalmente o comuniune, sunt deci Fiinţa actului scenic desprins oarecum din el, dar care în drama scenică se reîntoarce ca purificator, poate nu în fiecare reprezentaţie, poate că nu în orice moment, dar El, Publicul, Auditorium este aceea MASA de FIINŢĂ întru care şi prin care eu exist, respir, păstrându-i speranţa şi dragostea; te aştept mâine seara la reprezentaţie şi consideră acest dialog scurt un preludiu la “The God of the second day”.

…Press… Köln… Bürgerhaus.. reprezentaţia – D-zeul de a doua zi, de C.M. Branescu… Claudiu Bleonţ şi Delia Seceleanu, un spectacol al teatrului de Comedie din Bucureşti, în organizarea lui Verein “Romania” E.V…. continui videologizarea începută cu 24 de ore înainte, păstrând acelaşi câmp al Rheinului întru mythologie… sunt parte din Masa de Fiinţă din sală, sunt ochii care privesc şi trăiesc tensiunile scenei, în care Singularitatea a dispărut… dar ea reînvie în HOMO ACTORUS, care este forţa de negaţie din “Non-staged”… Dez-actorizarea “De-Actoring” înseamnă nefiinţa, iar nefiinţa anihilează… eu, aş putea oferi o anumită interpretare conceptologică Fiinţei, lui Dasein, dar Homo Actorus îl poate trăi, poate chiar în substanţa lui, sau cel puţin poate crea iluzia trăirii lui… probabil fundamental mysterion în Theatrum este însăşi omul, condiţia umană ca myster, acea unire mystică între origine şi devenire, acel fior al bipolarităţii oculare în care nu culoarea lor contează, ci direcţia înspre ceva sau cineva a privirii… încerc dedublarea percepţiei “in Acting” între natural şi videologic, pentru a-mi mări coeficientul de percepţie şi analiza a unui significant epistemologic, dar probabil fiind doar o masă de percepţie redusă, rămân într-un intelect anonimic… incapacitatea mea este propria mea Ne-diferenţiere, care nu-mi aprobă succedarea întru altceva, întru “ontological development” care îmi scapă tocmai prin invocarea lui… nu numai actorii sunt în act scenic, ci eu însumi, nedesprins însă din “MASS OBSERVATION”… de aceea rămân încă la porţile iniţierii… verein romain.