Primăriile Chiochiş şi Nuşeni, sancţionate pentru salubrizarea neconformă a localităţilor
Comisarii Gărzii de Mediu au decis sancţionarea cu amenzi de 5.000 lei a primăriilor Chiochiş şi Nuşeni, în urma controlului efectuat săptămâna trecută cu privire la starea de salubritate a localităţilor. Echipele mixte de control, formate din reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, au constatat că cele două autorităţi locale nu şi-au înfiinţat un serviciu de salubritate, conform prevederilor legale, nefiind organizate sisteme de colectare a deşeurilor menajere de la populaţie şi agenţii economici. La nivelul celor două localităţi au fost depistate depozitări neconforme de deşeuri, în timp ce rampele de gunoaie nu erau întreţinute corespunzător. Cele două primării amplasaseră, totuşi, plăcuţe avertizoare privind interzicerea depozitării de deşeuri în anumite zone.
Autorităţilor locale li s-au impus termene referitoare la desfiinţarea aşa-ziselor depozite, dar şi măsuri obligatorii privind încheierea de contracte de salubritate între populaţie şi serviciile de salubritate proprii sau firme de profil.
În această săptămână, demersul celor trei instituţii, iniţiat de subprefectul Radu Tămăşoi, va continua în zona Ciceu Giurgeşti.
Citiţi şi:
- Prefectul Ovidiu Frenţ: Cei mai gospodari dintre primari au început curăţenia localităţilor
- Primăriile Şieu şi Matei, amendate pe probleme de mediu
- Primăria Parva, amendată pentru neconcesionarea serviciului public de salubritate
- Peste 600 bistriţeni au spus NU etnobotanicelor
- Stelian Dolha: Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor este o instituţie de corectare, nu de colectare
Adaugă comentariu nou