S-au revăzut la 58 de ani de la absolvire

Sâmbătă, 13 septembrie 2008, o zi mohorâtă, destul de rece, cu o ploaie măruntă, persistentă şi un vânticel pătrunzător, şase bunicuţi se îmbrăţişau în faţa Şcfolii Pedagogice de Învăţători din Năsăud, actualmente Şcoala Generală “Mihai Eminescu”.

Erau absolvenţii cursurilor de învăţători ai anului 1950, primăvara. Pe-atunci erau 49 într-o clasă, acum – la 58 de ani de la absolvire, au reuşit să vină la întâlnire doar şase: Maria Anisie – învăţătoare-pensionară, Dionisie Istrate – la Rusu Bârgăului, Vasile Leşan – golog, Bucureşti, Ion Marica – Ilva Mică, Dorel Pop – Turda, Sg.Băi, Leşu, Ilva Mică şi Dumitru Popiţan – profesor Baia-Mare şi, apoi Liceul “Liviu Rebreanu” Bistriţa de unde s-a pensionat, ca şi ceilalţi colegi prezenţi.

Întâlnirea tradiţională a absolvenţilor de odinioară a adus nostalgie în inimile celor prezenţi, mai ales când au început să depene amintiri, să-i regrete pe cei “plecaţi” şi cu care nu se vor mai revedea… Au fost întâmpinaţi doar de directorul şcolii – prof. Bogdan Spiridonică, foştii profesori care mai sunt în viaţă, neputând onora invitaţia din cauza bătrâneţilor sau a unor boli care-i ţintuiau în casele lor. A lipsit şi fostul lor diriginte, prof. Octavian Ruleanu – la adresa căruia aveau numai cuvinte de laudă, chiar şi la vârsta onorabilă vorbind cu respect şi duioşir totodată, ca dealtfel de toţi foştii lor dascăli.

Au povestit cum se făcea carte în anii ’50, cât de multe obstacole aveau de învins, dar niciodată nu au dat înapoi. Era obligatoriu ca fiecare elev – fiu de ţărani – să ducă la internatul şcolii: 50 kilograme de făină, 80 de făină de porumb, cartofi, ceapă, morcovi, fasole, usturoi, pătrunjel, magiun de prune, doi metri steri de lemne de foc, saltea cu paie, lenjerie de pat şi multe altele de care era nevoie…

…După absolvire au început alfabetizarea copiilor de pe Valea Someşului, într-o perioadă mult prea grea, când războiul pustiise totul, chiar şi inimile bieţilor părinţi ai căror adrese trebuiau neapărat să înveţe carte, de multe ori cu sacrificii inimaginabile din toate părţile: atât a lor, a părinţilor, cât şi a dascălilor…

Cei şase au rămas cu amintirile dumnealor, urmând ca acestea să le continue la un pahar de vorbă la unul din restaurantele moderne din Oraşul Academicienilor.

În numele generaţiilor de elevi cărora le-au deschis ochii minţii, le spun “Sărut mâna şi viaţă senină cu multe bucurii, domnilor foşti dascăli!”

Autorităţile locale în care-şi au domiciliul sau cele în care au predat ani în şirar trebui să analizeze cu atenţie şi, drept preţuire şi mulţumire, să le acorde titlurile de “Cetăţeni de onoare” pentru că o merită din plin.