Călător în trenul 4102 Cluj-Bistriţa
Dintre toate mijloacele de transport în comun, trenul a fost şi încă este cel mai comod şi sigur, pe care te poţi bizui. În 17 august am urcat în staţia Cluj-Napoca, la linia 3 în trenul 4102, cu destinaţia Bistriţa. Am ocupat loc în vagonul de clasa I, ultimul din garnitură. Trenul a plecat cu regularitate de ceasornic din staţia Cluj şi cu urarea la megafoane de „Vă dorim călătorie plăcută”.
Dar… n-a fost să fie chiar aşa, uşa laterală a vagonului în care ocupasem loc era blocată, semi-deschisă. Zadarnic călătorii, la urcare şi coborâre au încercat s-o deschidă pe tot parcursul, că aşa a circulat până la Bistriţa. Călătorii din parcurs au alergat cu bagaje şi copii la alte uşi sa urce şi să coboare. Vina o poartă secţia de vagoane Cluj.
Conducătorii de bilete au avut un comportament respectabil, ajutând călătorii la urcare şi coborâre din vagoane.
Staţiile din parcurs bine gospodărite şi curat întreţinute, cu excepţia staţiei Şintereag, unde din faţada staţiei nu au reuşit să cosească sau să rupă buruienile. Nici conducerii staţiei Beclean pe Someş nu-i putem acorda calificativul meritat pentru faptul că aici sutelor de călători din cele trei direcţii de mers li s-a închis cişmeaua de apă potabilă de mai mulţi ani, pe motiv ca chioşcarii instalaţi pe peroane să-şi poată vinde răcoritoarele.
Încă o observaţie. În dosul haltei Bistriţa Fabrică, boschetarii şi oamenii străzii şi-au instalat dormeze şi culcuşuri, unde se adună pe timp de noapte. Oamenii legii şi ordinii să controleze şi aceste zone care afectează negativ incinta căii ferate.
Intrând în Europa dorim o tot mai bună deservire a publicului călător.
Citiţi şi:
- S-au dat în circulaţie trenuri moderne. Să le exploatăm raţional!
- Cu forţe proprii şi fără investiţii, CFR-ul ne poate deservi mai ospitalier!
- Călător cu trenul în noaptea Crăciunului pe ruta Bistriţa Nord – Cluj – Oradea, având şi unele surprize nedorite dar… remediate
- Noul mers al trenurilor de călători rău conceput, contradictoriu cu interesele publicului călător!
- Oamenii lui Dumnezeu cu năravurile necuratului, potoliţi-vă!
Adaugă comentariu nou