Suzana Deac – “Exerciţii pentru dezvoltarea inteligenţei”

Psihologul Suzana Deac vine în atenţia publicului de specialitate şi în sprijinul copiilor cu volumul “Exerciţii pentru dezvoltarea inteligenţei la copiii de 6-12 ani”, apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca. Culegerea de exerciţii pentru dezvoltarea inteligenţei generale la copii preşcolari, şcolari mici sau copii cu nevoi speciale prezintă diferite jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea inteligenţei în această perioadă timpurie, psihologul contribuind astfel la perfecţionarea capacităţii copilului de a înţelege, de a se orienta, a interpreta, a analiza, a observa, a compara, a judeca şi a examina gândurile cât mai clar, plastic şi logic. “Ca să înţelegi ordinea lucrurilor trebuie să fii inteligent, ca să socoteşti corect şi să gândeşti logic trebuie să ai inteligenţă, ca să percepi, să memorezi, să înţelegi şi să te exprimi prin cuvinte, desene, gesturi trebuie să ai inteligenţă”, afirmă Suzana Deac, care parafrazându-l pe R.Zazzo spune: “Învaţă să te foloseşti integent de inteligenţa ta”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5