Fraţi arestaţi pentru că au agresat un poliţist
Călin Aurel Domide (34 ani) şi Radu Domide (31 ani), doi fraţi din Lunca Ilvei, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 29 zile, după ce au agresat un poliţist. Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 ore, iar magistraţii de la Judecătoria Năsăud au luat această măsură excepţională, în prezent fiind încarceraţi în CRAP Bistriţa-Năsăud.
„În noaptea de 15/16.04.2012, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUApU 112 de către C. R. de 21 ani din Lunca Ilvei cu privire la faptul că doi bărbaţi au provocat distrugeri la un autoturism staţionat şi, în acelaşi timp, unul dintre ei i-a rupt oglinda retrovizoare a autoturismului pe care îl conducea. La faţa locului s-a deplasat agentul de poliţie din comună, care i-a invitat pe cei în cauză la sediul postului de poliţie. (…) În timp ce se aflau în sediul postului de poliţie, împreună cu una dintre părţile vătămate, cei doi suspecţi au devenit violenţi, încercând să-l agreseze pe celălalt tânăr. Poliţistul a intervenit pentru aplanarea conflictului, moment în care cei doi suspecţi i-au adresat injurii şi l-au agresat fizic, ulterior stabilindu-se că i-au cauzat leziuni corporale ce necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale. Totodată aceştia au distrus şi o uşă din interiorul postului de poliţie”, precizează subinspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
Cercetările se efectuează de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere.
Adaugă comentariu nou