Scandalul costă

Poliţiştii din Năsăud s-au sesizat din oficiu cu privire la o altercaţie petrecută în oraş, duminică.
S. Cristinel de 41 ani din Năsăud şi B. Nicolae de 20 ani din Joseni, jud. Harghita, în jurul orei 6.30, au avut o ceartă cu R. Ioan de 23 ani din Năsăud, la un local.
Ulterior, aceştia s-au deplasat în faţa blocului unde locuieşte R. Ioan, unde au provocat scandal public, prin strigăte şi ameninţări, tulburând liniştea locatarilor. Ulterior au forţat intrarea în locuinţa părţii vătămate, unde S. Cristinel a agresat două fete aflate în casă.
La plecare, pe casa scărilor, cei doi s-au întâlnit cu R.Marius şi D. Mihai, ocazie cu care S. Cristinel i-a aplicat cu mânerul unui cuţit mai multe lovituri lui R. Marius, iar în faţa blocului l-a mai lovit o dată. Poliţiştii din Năsăud i-au condus pe cei doi suspecţi la sediul unităţii pentru declaraţii. în urma cercetărilor, faţă de cei doi învinuiţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă de Poliţia oraş Năsăud pentru “portul fără drept de cuţit sau obiecte confecţionate pentru lovire”, “ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, “violare de domiciliu ”, “loviri sau alte violenţe”, “ameninţare” şi “distrugere“.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5