Pe la Bretea şi Cristur (Şieu), „drumu-i bun cumu-i cureaua”

Pentru ca o ţară să se dezvolte, e suficient să facă drumuri bune: şosele, autostrăzi şi pe lângă ele vor răsări intreprinderi, restaurante, hoteluri, adică totul va fi în înflorire. Veşnica lamentare cu melodia: „nu-s bani, nu-s fonduri”, ce ni se transmite între două votări, încetează când trebuie să meargă norodul la vot. Din castraveţi, din praf de puşcă ori piatră seacă, partidele fac ce fac şi-şi ajută primăriile să ia ochii plebei. Deunăzi (22 mai), coborând din DN 17, la Sfântu, spre Cristur- Şieu, pe drumul ce uneşte cele două sate şi le conectează astfel la Halta CFR, am aflat un drum cum n-a mai fost pe aici nici la trecutele şi de pomină alegeri. Iată că edilii comunei Şintereag au făcut un cadou sfintenilor ce caută trenul la halta Cristurului. Absolut meritoriu –zic- încât am ajuns la propriile munci agricole mai repede cu patru minute.
De la linia ferată, spre Cristur Şieu, încă-i cale bună, bătută cu ceva deşeuri rămase de la asfaltările doamnei Udrea pe linia Şintereag-Lechinţa-Sângiorz. Puţină pomană desigur, pentru poluarea la care a fost supus satul, dar treacă-meargă. Spre seară, luând calea-ntoarsă, am aflat drumul comunal Coasta-Cristur şi până-n şoseaua europeană DN 17, tot cum nu l-am mai văzut vreodată: gredere şi compactoare au urlat toată ziua, realizând o calitate excepţională a lucrării. Am marşat cu viteza a patra, ceea ce spune îndestul. Felicitări, domnule primar interimar Sorin Sfintean! „Nu ştiu alţii cum sunt...”-vorba lui Ionică Creangă, dar eu unul îl socotesc pe Sorin un primar de toată lauda. Iată că omul îşi îndeplineşte promisiunile într-un mod remarcabil, după cum spunea cu vreo două luni în urmă. Aceasta şi pentru satul dumisale, de centru de comună(asfaltare executată), cât şi pentru satele componente .
Acum, fie vorba-ntre noi, iubite cititorule, dacă ar fi amenajarea infrastructurii un lucru ce ar ţine de voinţa primarilor, aceştia ar fi asfaltat de mult timp pomenitele şi răspomenutele drumuri dintre sate. Fără visata, dacă nu utopica dorire a asfaltării, piatra compactată acum de nota zece sau doisprezece, va intra în pământ ca celelate bolovănării ce s-au făcut până acum şi vom ajunge exact unde am mai fost, adică în gropi. Să sperăm că de acum va fi altfel. Ce altceva am putea face?