Ţigări de contrabandă, confiscate de poliţişti

Poliţiştii au confiscat sâmbătă peste 1000 de pachete de ţigări pe raza localităţii Salva, după ce au oprit în trafic un autoturism condus de A. V. (29 ani) din Ilva Mică.
„În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în interiorul acestuia a fost găsită cantitatea totală de 1010 pachete ţigarete (20.200 ţigarete), de provenienţă Ucraina, care conform declaraţiei, urma să fie comercializată pe raza judeţul Bistriţa-Năsăud. După inventarierea pachetelor cu ţigarete, s-a procedat la sigilarea şi confiscarea întregii cantităţi, iar mijlocul de transport mai sus menţionat a fost indisponibilizat de către organele de poliţie”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud.
În urma extinderii cercetărilor, la un magazin pe raza comunei Telciu au fost descoperite un număr de 15 cartuşe de ţigări (3000 ţigarete) având aplicate timbre de provenienţă Republica Ucraina, achiziţionate de la acelaşi bărbat. Pe fondul celor constatate, reprezentantul legal a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6.000 lei şi a fost confiscată întreaga cantitate de ţigări.
Cercetările continuă de către lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5