Ţigări de contrabandă, confiscate la Şieu Măgheruş şi Bistriţa. Două persoane urmează a fi reţinute de poliţişti

Polițiștii bistriţeni au depistat astăzi, într-o autoutilitară, un număr de 600 pachete de ţigări (12.0000 ţigarete), mărcile JING LING şi KISS SUPER SLIMS, fabricate în Ucraina, fără documente de provenienţă, despre care sunt indicii că au fost introduse în România fără a fi declarate organelor vamale conform legii. Potrivit inspectorului Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, s-a procedat la ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 600 pachete ţigări în valoare de aproximativ 6 000 lei.
Captura vine pe fondul unei acţiuni în sistem integrat pe linia activităților de prevenire şi combatere comerţului ilicit cu produse accizabile, la care au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Bistriţa-Năsăud. Autoutilitara a fost identificată în trafic, în Şieu Măgheruş, la volanul acesteia aflându-se a un bărbat de 43 ani, din Bistriţa.

Ulterior, polițiștii au efectuat şase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bistriţa, ocazie cu care au fost identificate 8381 pachete de ţigări în valoare de 85.000 lei fără documente de provenienţă, despre care sunt indicii că au fost introduse în România fără a fi declarate organelor vamale.
"În urma efectuării a şase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bistriţa de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa şi lucrători DGIPI, au fost identificate 8381 pachete de ţigări (167.620 ţigarete) de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, deţinute contrar prevederilor legale de către S.R. de 43 ani, sprijinit de M.S. de 37 ani din Bistriţa. Cantitatea de tigarete identificată a fost indisponibilizată întrucât sunt indicii că a fost introdusă în România fără a fi declarată organelor vamale conform legii. Faţă de persoanele susmenţionate se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani, urmând a se lua măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore. Valoarea produselor de contrabandă indisponibilizate este de aproximativ 85.000 lei", precizează purtătorul de cuvânt al Poliţiei bistriţene, inspectorul Antonela Gorgan.
Cercetările continuă de către Serviciul de Investigare a Fraudelor în vederea documentării intregii activităţi infracţionale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5